Intră acum și în grupul de
Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea au fost sesizați, luni, prin 112 de către un angajat al companiei DELGAZ GRID S.A. cu privire la o presupusă sustragere de energie electrică. Incidentul a fost semnalat în urma unui control efectuat la o locuință situată în comuna Sucevița.
Potrivit informațiilor obținute în urma cercetărilor la fața locului, reprezentanții DELGAZ GRID S.A. au efectuat o verificare la domiciliul a doi localnici. Cu această ocazie, a fost descoperită o instalație clandestină de racordare directă la rețeaua de electricitate, amplasată în podul locuinței. Instalația avea scopul de a ocoli parțial contorul electric, împiedicând înregistrarea corectă a consumului de energie.
Angajații companiei au procedat la dezactivarea instalației ilegale și au întocmit documentele necesare, după care au sesizat autoritățile prin apel la 112. Polițiștii ajunși la fața locului au confirmat existența instalației clandestine și rolul acesteia de a eluda echipamentul de măsurare.
Prejudiciul cauzat urmează să fie stabilit ulterior de reprezentanții DELGAZ GRID S.A. și comunicat polițiștilor de la Postul de Poliție Sucevița. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea pentru ocolirea echipamentelor de măsurare” și „furt de energie electrică”.
Intră acum și în grupul de