“Ziua Internationala a Studentului”, serbata prin protest, la Suceava. Afla aici de ce


Intră acum și în grupul de

Cu prilejul “Zilei Internaţionale a Studentului”, studenţii suceveni, membri ai Asociației Studenților din Universitatea Suceava (ASUS) au demarat joi, de la ora 12.00, în fața cantinei Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, un protest pașnic sub forma unui flash mob, trăgând un semnal de alarmă asupra modului în care Ministerul Educaţiei tratează drepturile studenţilor din România.

Aceștia s-au aşezat sub forma a două litere „S”, menite să reprezinte sugestiv “Statutul Studentului”, fiind legați la gură. Potrivit vicepreşedintelui ASUS, Paul Palancanu, prin acest gest, tinerii protestatari au vrut să transmită lipsa de considerație a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) față de vocea studenților care cer adoptarea “Statutului Studentului”.

Menționăm că “Statutul Studentului” a fost trimis către MECTS în luna iunie a acestui an, de către Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). “Având în vedere că Ministrul Educației a promis să adopte acest document, au trecut aproape 5 luni de când nu s-a realizat absolut nimic în această privință, deși acestuia i-a fost amintită importanța adoptării în timpul cel mai apropiat”, a arătat Paul Palancanu.

Din acelaşi motiv, studenții din toată țara au sărbătorit “Ziua Internaţională a Studentului” protestând.


Intră acum și în grupul de