Intră acum și în grupul de
Temperaturile ridicate din ultimele zile au scos pe drumurile publice tot mai mulți bicicliști, motocicliști și mopediști, însă lipsa responsabilității și nerespectarea regulilor rutiere au dus la o serie de evenimente rutiere în județul Suceava.
Polițiștii trag un semnal de alarmă asupra pericolelor la care se expun acești participanți la trafic, în special din cauza consumului de alcool, substanțelor interzise sau a manevrelor imprudente.

Un astfel de incident s-a petrecut pe 14 martie 2025, la ora 10:19, când Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată despre un accident în localitatea Verești. În jurul orei 10:15, un autoturism condus de un bărbat de 64 de ani din comuna Dersca, județul Botoșani, a intrat în coliziune cu un motociclu condus de un tânăr de 32 de ani din Verești, pe DJ290, în direcția Dumbrăveni. Impactul a dus la avarierea ambelor vehicule, iar motociclistul a suferit leziuni, fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava pentru investigații suplimentare. Ambii conducători au fost testați cu etilometrul, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”.
Polițiștii suceveni lansează un apel la prudență:
- Bicicliștilor li se recomandă purtarea căștii de protecție și a vestei reflectorizante, deplasarea pe partea dreaptă a drumului și traversarea trecerilor de pietoni pe jos, nu pe bicicletă. Copiii sub 14 ani nu au voie să circule pe drumuri publice fără supraveghere.
- Motocicliștilor li se cere să folosească echipament omologat (cască, costum, mănuși, cizme), să semnalizeze orice schimbare de direcție și să evite manevrele bruște sau viteza excesivă.
- Utilizatorilor de trotinete electrice li se impune limita de vârstă de 14 ani, utilizarea pistelor de biciclete unde există și circulația doar pe drumuri cu viteză maximă de 50 km/h, dacă nu există piste.
Nerespectarea acestor reguli poate duce la amenzi: 4-5 puncte amendă pentru circulația necorespunzătoare și 6-8 puncte amendă pentru dotarea inadecvată a vehiculelor. Mai grav, însă, ignorarea normelor crește riscul de accidente cu consecințe tragice.
„Adoptați o conduită preventivă, respectați regulile și nu vă expuneți inutil pericolelor!” – este mesajul polițiștilor către toți participanții la trafic.
Intră acum și în grupul de