Accident rutier în Marginea: Un bărbat rănit după ce o autoutilitară a lovit un stâlp de electricitate


Intră acum și în grupul de

Poliția Municipiului Rădăuți a fost alertată prin 112, luni seara, cu privire la un accident rutier petrecut pe raza comunei Marginea, în care au fost implicate trei persoane.

Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 51 de ani din comuna Tomșani, sat Magula, județul Prahova, conducea o autoutilitară marca IVECO pe strada Petru Rareș din comuna Marginea, în direcția DN 17A. Alături de acesta se aflau doi bărbați cu vârste de 20 și 30 de ani din Vicovu de Sus.

Bărbatul de 30 de ani se afla pe scaunul din stânga față, iar cel de 20 de ani ocupa locul din mijloc al autoutilitarei.

Incidentul a avut loc într-o curbă ușoară spre dreapta, unde șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu gheață. Autoutilitara a derapat, a intrat pe contrasens și a lovit cu partea stânga-față un stâlp de electricitate. În urma impactului, stâlpul a căzut peste vehicul, chiar pe locul pasagerului din față.

Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară bărbatului, care a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți. Acolo, medicii i-au diagnosticat un traumatism cranio-cerebral ușor și o plagă excoriată. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate și probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Poliția a deschis un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.


Intră acum și în grupul de