Intră acum și în grupul de
Polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Gura Humorului au fost sesizați, luni seara, prin 112 despre un accident rutier produs pe strada Ștefan cel Mare, în localitatea Mănăstirea Humorului soldat cu victimă.

Un echipaj de poliție rutieră s-a deplasat la fața locului și, în urma primelor verificări și discuțiilor cu persoanele implicate, a stabilit că accidentul a avut loc la ora 19:25. Un tânăr de 21 de ani, din localitatea Mănăstirea Humorului, conducea un autoturism Audi A4 pe strada Ștefan cel Mare (DJ177), drum deschis circulației publice, îndreptându-se dinspre centrul localității Mănăstirea Humorului spre Gura Humorului. Ajuns la intersecția nedirijată cu drumul de acces către o societate comercială, conducătorul auto a pătruns pe sensul opus de circulație, unde a lovit un pieton de 65 de ani din Gura Humorului. Bărbatul traversa drumul neregulamentar, printr-un loc nemarcat și nesemnalizat pentru pietoni, fiind proiectată în afara carosabilului, pe partea stângă a drumului.
Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, Substația Gura Humorului, a intervenit la locul accidentului, constatând decesul pietonului, care nu mai prezenta semne vitale. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Orășenesc Gura Humorului pentru necropsie.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, și cu aparatul Drager DrugTest, care a indicat un rezultat negativ. Ulterior, i-au fost recoltate probe de sânge la Spitalul Orășenesc Gura Humorului pentru stabilirea alcoolemiei.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că vina pentru producerea accidentului este împărțită: pietonul a traversat drumul în mod neregulamentar, iar conducătorul auto nu a adaptat viteza la condițiile unei intersecții nedirijate și a pătruns pe contrasens.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă.
Intră acum și în grupul de