Intră acum și în grupul de
Poliția Municipiului Suceava a fost alertată, marți seara, prin 112 de un sucevean care a semnalat că se observa fum ieșind de pe terasa unui bloc situat pe strada Curtea Domnească. Polițiștii și un echipaj de pompieri din cadrul ISU Suceava s-au deplasat imediat la fața locului pentru a verifica situația.
Din cercetări a reieșit că în imobilul de pe strada Curtea Domnească nr. 2 locuiește o femeie în vârstă de 74 de ani.
În jurul orei 19:30, femeia a simțit un miros de fum în sufrageria apartamentului său și a deschis un geam pentru a aerisi.
La scurt timp, pompierii au intervenit și au constatat că o canapea din încăpere ardea mocnit, fără flacără vizibilă. Pentru a elimina orice risc, echipajul ISU a scos canapeaua din apartament.
Verificările ulterioare au stabilit că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric la o priză situată în spatele canapelei. Din fericire, evenimentul nu a generat victime și nu a existat pericolul extinderii focului la alte bunuri sau imobile din apropiere.
Intră acum și în grupul de