Intră acum și în grupul de
Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată, miercuri dimineața, prin 112 cu privire la faptul că o persoană a fost găsită decedată.

Din primele cercetări efectuate de echipa operativă deplasată la fața locului, s-a stabilit că victima, un bărbat domiciliat în municipiul Vatra Dornei, s-a deplasat în aceeași dimineață la locuința unei cunoștințe pentru a o ajuta la diverse activități gospodărești.
În jurul orei 08:30, bărbatul se afla într-o anexă destinată depozitării materialului lemnos. În momentul în care a încercat să iasă din încăpere, acesta a deschis ușa basculantă a magaziei, însă a alunecat și și-a prins gâtul în sistemul de glisare al acesteia, suferind asfixierea.
Victima a fost descoperită ulterior de către un cunoscut, care a alertat autoritățile. Un echipaj medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Suceava – substația Vatra Dornei, sosit la fața locului, a constatat decesul bărbatului.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Vatra Dornei pentru efectuarea necropsiei de către specialiștii Serviciului de Medicină Legală Suceava, în vederea stabilirii cauzei exacte a decesului.
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Uciderea din culpă”, conform prevederilor art. 192 alin. 1 din Codul penal.
Intră acum și în grupul de