Intră acum și în grupul de
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 331 din 20 decembrie 2024 privind Codul Silvic, în ianuarie 2025, legislația pe linie silvică a devenit mai strictă, introducând pedepse severe pentru depozitarea și transportul ilegal de materiale lemnoase, a reamintit, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, comisar șef Ionuț Epureanu.

Potrivit acestuia, printre noutăți se numără clasificarea ca infracțiune a diferențelor mai mari de 20% între stocul fizic și cel scriptic al materialelor lemnoase (minim 10 mc), precum și a transportului fără aviz sau proveniență legală a cel puțin 5,01 mc, caz în care se confiscă atât lemnul, cât și mijlocul de transport.
Cu toate acestea, polițiștii continuă să identifice transporturi ilegale, aplicând sancțiuni și confiscând materialele lemnoase.
Astfel, în data de 18 martie 2025, la ora 15:02, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Marginea au oprit o autoutilitară pe DJ 209K, în comuna Marginea, condusă de un bărbat de 29 de ani din Volovăț. Verificările au arătat că transporta 4,20 mc de lemne de foc (specia molid) fără aviz de însoțire, confirmat prin aplicația SUMAL CONTROL. Lemnul, evaluat la 869 lei, a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Marginea, iar șoferul a fost amendat conform Legii 171/2010.
În aceeași zi, la ora 17:10, pe DC 44 Voievodeasa, comuna Sucevița, polițiștii au controlat două autoutilitare conduse de bărbați de 47 și 32 de ani din Marginea. Acestea transportau 2,79 mc, respectiv 1,54 mc de lemne de foc (specia fag), fără avize. Cantitățile, valorând 750 lei și 414 lei, au fost confiscate, iar șoferii sancționați contravențional.
La Gura Humorului, pe 18 martie, ora 20:30, o autoutilitară oprită pe DJ 177, în Mănăstirea Humorului, condusă de un tânăr de 21 de ani, transporta 1,85 mc de lemn rășinos fără documente. Lemnul, în valoare de 225 lei, a fost confiscat, iar șoferul amendat cu 2.000 lei. Pe 17 martie, la ora 14:00, pe DN2E, în Păltinoasa, o femeie din Pleșa transporta 1,08 mc de lemn rășinos și 0,66 mc de lemn de foc (fag), fără aviz. Materialul, evaluat la 245 lei, a fost confiscat, iar aceasta amendată cu 3.000 lei.
Noile prevederi legislative subliniază că transportul ilegal repetat (minimum 5,01 mc în decurs de un an) sau diferențele semnificative între volumele declarate și cele reale constituie infracțiuni, putând duce la confiscarea vehiculelor. Poliția avertizează că astfel de controale vor continua pentru a asigura respectarea legii.
Intră acum și în grupul de