Doi kilometri de urmărire în Arbore: Șofer beat și fără permis, imobilizat și încătușat după folosirea spray-ului lacrimogen


Intră acum și în grupul de

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Arbore, aflați în patrulare pe raza localității Arbore, au efectuat, luni seara în jurul orei 19:20, un semnal de oprire cu semnale luminoase și acustice pentru un autoturism BMW care circula pe strada Mihai Eminescu. Conducătorul auto a ignorat semnalul și și-a continuat deplasarea spre DN2K.

Agenții au pornit în urmărirea vehiculului, solicitând sprijinul Postului de Poliție Cajvana. După aproximativ 2 km, autoturismul a fost blocat, iar șoferul a încercat să fugă. Acesta a fost somat, dar nu a respectat indicațiile polițiștilor de a rămâne în mașină cu mâinile pe volan, ceea ce a dus la utilizarea spray-ului lacrimogen și a cătușelor pentru imobilizare.

Șoferul a fost identificat ca fiind un bărbat din localitatea Arbore. Întrebat despre documentele legale, acesta a declarat că nu deține permis de conducere. Bărbatul a fost condus la sediul Poliției Municipale Rădăuți, unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar testul drugtest a fost negativ. Ulterior, bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți pentru recoltarea a două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Verificările în bazele de date ale Poliției Române au relevat că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule este anulat. În urma probatoriului, s-a dispus urmărirea penală pentru infracțiunile de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”. Față de bărbat s-a emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, suspectul fiind escortat și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă (CRAP) al IPJ Botoșani.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Postului de Poliție Arbore.


Intră acum și în grupul de