Conflict într-un bloc din Suceava: Țeava de gaze a unei locuințe, tăiată de vecini  


Intră acum și în grupul de

Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată, miercuri după amiaza, prin apel la 112 de către o femeie în vârstă de 65 de ani, domiciliată în municipiul Suceava, despre faptul că i-a fost tăiată țeava prin care locuința sa era conectată la rețeaua de gaze naturale.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că apartamentul situat la demisolul unui bloc din municipiul Suceava este deținut de apelantă, care locuiește de mai mulți ani în Italia. Aceasta a declarat că, în urmă cu aproximativ 25 de ani, s-a branșat la conducta comună de gaze a blocului, fiind conectată la țeava dintr-un apartament situat la parter.

Pe 23.03.2025, femeia a revenit la locuința din Suceava, după ce reprezentanții asociației de proprietari au informat-o că apartamentul său a fost inundat din cauza înfundării conductei de scurgere.

În cursul zilei de miercuri, după ce a terminat de făcut curățenie, apelanta a constatat că rețeaua de gaze naturale nu mai funcționează. O echipă a societății de distribuție a gazelor i-a comunicat că, cel mai probabil, a fost deconectată de la rețeaua comună prin tăierea conductei din apartamentul de la nivelul superior.

Poliția a întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „distrugere”, cercetările fiind continuate de lucrătorii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Suceava.


Intră acum și în grupul de