Bătrână din Suceava înșelată cu 2.000 de lei și 400 de euro la achiziția unor accesorii de bucătărie. Polițiștii au depistat suspecții într-un Audi SQ7


Intră acum și în grupul de

Poliția municipiului Suceava a fost sesizată direct, duminică la prânz, de o femeie în vârstă de 84 de ani din Suceava cu privire la faptul că a fost înșelată cu suma de 2.000 de lei și 400 de euro de mai multe persoane necunoscute, sub pretextul achiziționării unor accesorii de bucătărie, precum oale și tacâmuri.

Din cercetările efectuate, s-a stabilit că, în jurul orei 11:10, femeia în vârstă de 84 de ani, în timp ce se deplasa spre domiciliul său de pe strada Ana Ipătescu din municipiul Suceava, a fost abordată de un bărbat necunoscut care i-a propus să cumpere accesorii de bucătărie. În urma discuțiilor, victima s-a deplasat împreună cu individul la locuința sa pentru a efectua plata, moment în care acesta i-a luat din mână suma de 2.000 de lei și 400 de euro.

La fața locului au fost solicitați lucrători din cadrul Biroului Investigații Criminale (BIC) pentru continuarea verificărilor.

În urma investigațiilor, a fost identificat un autoturism suspect, marca Audi SQ7, înmatriculat în județul Mureș, pe strada Tipografiei din Suceava. Polițiștii au oprit vehiculul și au identificat patru persoane în interior: un bărbat de 25 de ani la volan și trei pasageri, cu vârste între 24 și 25 de ani, toți domiciliați în comuna Crăciunești, județul Mureș. Asupra acestora au fost găsite suma de 2.000 de lei și 400 de euro, care a fost ridicată pe baza unui proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, urmând a fi returnată victimei.

Cercetările sunt continuate de Poliția municipiului Suceava, prin Biroul Investigații Criminale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.


Intră acum și în grupul de