Intră acum și în grupul de
Un accident rutier s-a produs luni dimineața în jurul orei 06:40, pe DJ177A, în localitatea Stulpicani.
Potrivit anchetei polițiștilor, un bărbat în vârstă de 43 de ani din orașul Gura Humorului, aflat la volanul unui autoturism Peugeot, se deplasa din direcția Ostra spre Stulpicani. Într-o curbă la stânga, pe un carosabil umed din cauza ploii, acesta nu a adaptat viteza la condițiile meteo, a pierdut controlul direcției, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un arbore, după ce a trecut prin gardul proprietății unei femei.
În urma impactului, autoturismul a fost avariat, un panou al gardului a fost distrus, iar conducătorul auto a suferit vătămări ușoare. Un echipaj de ambulanță sosit la fața locului l-a transportat pe șofer la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, unde a fost diagnosticat cu „traumatism prin accident rutier, traumatism toraco-lombar”. Ulterior, acesta a fost direcționat către Unitatea de Primiri Urgențe (U.P.U.) Suceava pentru investigații suplimentare.
Testarea cu aparatul etilometru a indicat un rezultat de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din primele cercetări efectuate de polițiști la locul incidentului, vina pentru producerea evenimentului rutier îi aparține conducătorului auto, care nu a adaptat viteza la condițiile de carosabil umed.
Intră acum și în grupul de