Autoturism intrat într-un stâlp la Câmpulung Moldovenesc: Patru tineri implicați în accident


Intră acum și în grupul de

În noaptea de duminică, la ora 1:49, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au intervenit în municipiul Câmpulung Moldovenesc, în urma unui accident rutier.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, accidentul s-a produs pe raza municipiului, când un autoturism a părăsit carosabilul și a intrat în coliziune cu un stâlp.

În eveniment au fost implicați patru tineri, cu vârste între 18 și 20 de ani. Trei dintre ocupanții mașinii au scăpat nevătămați și nu au necesitat îngrijiri medicale. O tânără în vârstă de 19 ani a fost monitorizată la fața locului de echipajul SMURD, iar ulterior a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu modulul SMURD, format dintr-o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță cu echipaj de prim ajutor.


Intră acum și în grupul de