Intră acum și în grupul de
Un bărbat de 61 de ani din municipiul Suceava este cercetat penal după ce a fost implicat, sâmbătă seara, într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, pe strada Jean Bart. Incidentul a fost semnalat printr-un apel la 112, în care se preciza că unul dintre conducătorii auto se afla sub influența băuturilor alcoolice și încerca să se sustragă de la fața locului.
Echipajul rutier din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier s-a deplasat imediat la locul accidentului, cerând sprijinul lucrătorilor de la Secția de Poliție Burdujeni pentru a-l identifica pe suspect. Apelantul a confirmat că bărbatul aflat în stare vădită de ebrietate încerca să fugă. La sosirea polițiștilor, acesta a fost găsit, însă a refuzat să coopereze și a devenit agresiv, fiind necesară încătușarea sa. Persoanele prezente la fața locului au indicat că el era conducătorul autoturismului implicat.
Din investigațiile poliției, s-a stabilit că bărbatul de 61 de ani, aflat la volanul mașinii pe strada Jean Bart, a acroșat un alt autoturism, condus de o femeie, în timp ce încerca să efectueze o manevră de mers înapoi. După impact, acesta a fugit, dar a fost prins la scurt timp de agenți. Testat cu aparatul etilometru, șoferul avea o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, însă a refuzat să se supună procedurii. Conducătoarea celuilalt autoturism a fost și ea testată, rezultatul fiind negativ.
Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a întocmit un dosar penal pe numele bărbatului, sub acuzația de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.
Intră acum și în grupul de