Intră acum și în grupul de
Un accident rutier soldat cu două victime a avut loc miercuri, 9 aprilie 2025, în jurul orei 12:22, pe DN 2, la ieșirea din municipiul Suceava către localitatea Salcea.

Potrivit cercetărilor efectuate de echipajul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Suceava, accidentul s-a produs în timpul unei manevre de depășire. Astfel, un șofer din orașul Bucecea, județul Botoșani, aflat la volanul unui VW Touareg, se deplasa din direcția Salcea spre Suceava și a intrat în coliziune cu o autoutilitară Renault Master a cărui șofer intenționa să vireze la stânga pentru a intra în incinta unei societăți comerciale. Ambele vehicule circulau pe același sens de mers.
În urma impactului, ambii conducători auto au fost răniți și transportați cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Suceava. Șoferul din Bucecea a fost diagnosticat cu „traumatism cranio-cerebral ușor fără pierderea cunoștinței”, iar celălalt șofer cu „contuzie toracică ușoară prin accident rutier”. Testele cu aparatul etilotest au arătat rezultate negative pentru ambii șoferi, excluzând consumul de alcool.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Intră acum și în grupul de