Doi șoferi reținuți în arest pentru că au fost prinși la volan fără permis, dar și sub influența alcoolului


Intră acum și în grupul de

Polițiștii din județul Suceava continuă să sancționeze cu fermitate abaterile de la regimul rutier, în special cele care pun în pericol siguranța traficului. În ultimele zile, două cazuri grave au dus la reținerea unor conducători auto pentru infracțiuni precum conducerea fără permis, fals privind identitatea și conducerea sub influența alcoolului.

Astfel, potrivit Poliției Județene Suceava, luni, 14 aprilie 2025, la ora 23:00, pe DN 17, în satul Valea Putnei, comuna Pojorâta, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Acesta a declarat că nu are cartea de identitate, prezentând un permis de conducere care aparținea, de fapt, pasagerului din vehicul, încercând astfel să ascundă identitatea sa reală și să pretindă că deține un permis valabil.

Verificările efectuate în bazele de date, inclusiv analiza fotografiilor, au relevat că șoferul avea permisul reținut și dreptul de a conduce suspendat. În plus, testarea cu aparatul etilometru a indicat o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În acest caz s-a întocmit dosar penal pentru „fals privind identitatea”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

 Șoferul a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.

Un alt caz a fost înregistrat, duminică, 13 aprilie 2025, în jurul orei 12:30, când polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului, aflați în patrulare în zona podului peste râul Moldova, pe DC 28A, comuna Capu Câmpului, au observat un autoturism cu plăcuțe de înmatriculare provizorii. Suspectând că acestea nu sunt valabile, au urmărit vehiculul, care a fost oprit pe strada Gării, din satul Berchișești, după o distanță de aproximativ 50 de metri parcursă de la semnalul polițiștilor.

La volan a fost identificat un bărbat de 36 de ani, domiciliat în satul Pâraie, comuna Mălini. Verificările au confirmat că autorizația de circulație provizorie era expirată, iar șoferul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, conform bazelor de date ale Poliției Române. Testul cu etilometrul a fost negativ.

Față de conducător s-a dispus reținerea pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.


Intră acum și în grupul de