Bărbat din Brașca găsit mort într-un șanț din fața locuinței sale


Intră acum și în grupul de

Polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Șcheia au fost sesizați, miercuri dimineața, prin 112 de către un localnic din satul Brașca, comuna Ilișești, cu privire la faptul că o persoană a fost găsită căzută într-un șanț, sub un podeț, și că aceasta este posibil decedată.

În urma verificărilor, s-a stabilit că persoana decedată era un bărbat care locuia singur în satul Brașca. Acesta era cunoscut în comunitate ca fiind consumator de băuturi alcoolice. În seara zilei de 15 aprilie 2025, bărbatul a vizitat-o pe sora sa, fiind în stare de ebrietate. Ulterior, în jurul orei 21:00, a plecat de la un magazin local, îndreptându-se spre domiciliul său. În dimineața zilei de 16 aprilie, în jurul orei 07:40, acesta a fost găsit decedat într-un șanț, în apropierea unui podeț situat în fața casei sale, la circa 150 de metri de un bar din localitate.

La fața locului s-a deplasat un tehnician criminalist din cadrul I.P.J. Suceava – Serviciul Criminalistic pentru a investiga circumstanțele decesului. În urma examinării cadavrului, s-au constatat escoriații minore în zona unui genunchi, fără alte urme de violență care să ridice suspiciuni privind cauza morții.

Cadavrul a fost transportat la morga Serviciului Județean de Medicină Legală Suceava pentru necropsie. Poliția a întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă urmând ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului să dispună măsurile legale.


Intră acum și în grupul de