Bătrân găsit decedat într-un puț din grădina locuinței în Dărmănești


Intră acum și în grupul de

Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești au fost sesizați, miercuri după amiaza, de un localnic cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 85 de ani a fost găsit căzut într-un puț de aproximativ 2 metri adâncime, în grădina locuinței sale din comuna Dărmănești.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au delimitat zona și au demarat activități de cercetare penală și criminalistică pentru a stabili circumstanțele evenimentului.

Din primele verificări, s-a constatat că, în jurul orelor 14:30-14:45, bătrânul a intrat într-un cămin decantor din beton, cu o adâncime de circa 1,5-1,6 metri, situat în grădina locuinței, cu intenția de a deschide robinetele de alimentare cu apă pentru grădină. În timpul acestei activități, acestuia i s-ar fi făcut rău, neputând să mai iasă din puț. Bărbatul a fost găsit decedat de către rude.

Un echipaj de ambulanță s-a deplasat la fața locului și a constatat decesul. Cadavrul a fost preluat de o firmă de pompe funebre și transportat la morga Spitalului Județean Suceava pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzei și naturii decesului.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „ucidere din culpă”, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava pentru clarificarea tuturor circumstanțelor tragediei.


Intră acum și în grupul de