Intră acum și în grupul de
O femeie de 23 de ani a murit, iar fata ei de 3 ani a fost grav rănită, luni după amiaza la Forăști după ce au fost acroșate de un autoturism condus de un șofer cu permisul suspendat.

Potrivit datelor din anchetă, luni, în jurul orei 14:40, un tânăr de 25 de ani din comuna ieșeană Cristești conducea un autoturism BMW pe raza comunei Forăști
El a acroșat două persoane, o femeie de 23 de ani și fiica ei de 3 ani din Forăști, care traversau neregulamentar drumul din dreapta spre stânga, pe direcția Manolea către Oniceni.
În urma accidentului femeia a fost găsită în stop cardio-respirator și a fost supusă manevrelor de resuscitare, dar, din păcate, a decedat. Fata de 3 ani a fost transportată de urgență la Spitalul Județean Suceava, cu diagnosticul preliminar de traumatism cranio-cerebral.
Verificările au relevat șoferul avea permisul de conducere suspendat. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliția a întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul cu permisul suspendat, cercetările fiind în curs pentru stabilirea tuturor circumstanțelor accidentului.
Intră acum și în grupul de