Intră acum și în grupul de
Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au fost sesizați, vineri după amiaza, de Spitalul Municipal Rădăuți despre internarea unui minor de 15 ani din comuna Frătăuții Vechi, diagnosticat cu „intoxicație cu optisomn”.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că, pe 24 aprilie 2025, în jurul orei 19:00, copilul a consumat o cutie de jeleuri „optisomn”, un supliment alimentar, confundându-le cu dulciuri obișnuite, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu familia.
A doua zi, pe 25 aprilie, în jurul orei 09:00, sora acestuia a observat că minorul nu se simte bine și prezenta un comportament neobișnuit. Aceasta a sunat imediat la 112, solicitând intervenția unei ambulanțe.
Copilul a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, secția Pediatrie, unde a fost diagnosticat cu intoxicație și a rămas internat pentru tratament. În prezent, starea sa este stabilă, fiind în afara oricărui pericol.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”, iar cercetările sunt continuate de Postul de Poliție Frătăuții Vechi pentru stabilirea tuturor circumstanțelor incidentului.
Intră acum și în grupul de