300 de elevi suceveni premiati la concursurile scolare vor fi celebrati in week-end, la „Conacul Domnesc” din Suceava (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava va organiza în data de 18 decembrie 2011, “Serbarea performanţei şcolare”, eveniment în cadrul căruia vor fi premiaţi elevii suceveni, care au obţinut premiile I, II şi III în cadrul concursurilor şcolare naţionale şi internaţionale.

„Această serbare este dedicată în primul rând elevilor suceveni care au obţinut locul I, II şi III la concursurile şcolare la care au participat. Aceştia vor fi premiaţi în cadrul evenimentului prin participare la o tombolă. Anul acesta ne mândrim cu 300 astfel de elevi, comparativ cu numărul celor 150-160 de olimpici cu care eram obişnuiţi în anii trecuţi. În sală vor fi aproximativ 700 de persoane, o mare parte dintre aceştia fiind oficialităţi care vor sta la masă cu elevii suceveni, fiind pregătiţi să răspundă curiozităţilor acestora”, a declarat şeful IŞJ Suceava, inspector şcolar general Petru Carcalete, în timpul unei conferinţe de presă care a avut loc marţi.

Potrivit acestuia, în cadrul manifestării care va fi găzduită de Complexul “Conacul Domnesc” din Suceava va avea loc şi un concert de Crăciun susţinut de Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, care îl are ca dirijor pe Robert Gutter din Statele Unite ale Americii. Atmosfera va fi întreţinută de trei solişti vocali, un bas, un bariton şi o soprană.

De asemenea, programul evenimentului va include şi o fantezie coregrafică prezentată de elevii de la Palatul Copiilor din Suceava, sub îndrumarea prof. Mihaela Schiotis.

La manifestarea care se va încheia cu un dineu a fost invitat şi ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Petru Funeriu.


Intră acum și în grupul de