Un post de bucatar sushi si unul de doctorand telecomunicatii, disponibile in Norvegia


Intră acum și în grupul de

Agenţia judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava semnalează la sfârşitul anului 2011, două locuri de muncă în Norvegia, pentru calificarea bucătar sushi şi doctorand telecomunicaţii.

Potrivit site-ului AJOFM Suceava, postul de bucătar sushi este valabil pentru regiunea Kristiansand, localitatea Kristiansand din Norvegia, la firma Manpower AS. Postul implică prepararea produselor culinare specifice unui restaurant sushi, pentru angajare cerându-se minim trei ani de experienţă în prepararea produselor sushi. “Sunt preferabile studii de specialitate, precum şi deţinerea unui curs de igienă. Angajatorul doreşte un bun profesionist, eficient la locul de muncă”, se arată pe site-ul AJOFM.

Precizăm că pentru ocuparea acestui loc de muncă este obligatorie cunoaşterea limbii engleze, o limbă scandinavă sau japoneza. De asemenea angajatul va fi sprijinit de angajator în găsirea unui loc de muncă, va semna un contract pentru o perioadă nedeterminată de timp şi va fi remunerat cu un salariu de 350.000 – 450.000 Nok, aproximativ 44.800 – 57.600 euro brut/an.

Termenul limită pentru aplicarea CV-ului este 15 ianuarie 2012.

În ceea ce priveşte job-ul destinat ocupaţiei de doctorand în telecomunicaţii, acesta este disponibil în regiunea Bergen, din localitatea Trondheim, la firma Ceragon Networks (Nera Networks AS – o companie tehnologică internaţională ce activează în cadrul industriei de telecomunicaţii).

Activitatea potenţialului angajat se va concentra asupra provocărilor referitoare la teme cum ar fi: capacitatea de transmisie (transmitere) şi aspecte de întârziere, de semnalizare şi de routare în reţele cu link-uri wireless. “Parte din atribuţiile de muncă se pot aloca, de asemenea, interoperabilităţii dintre furnizorii de echipamente şi standardizarea internaţională. Lucrarea va fi realizată în colaborare cu University College din Bergen, Norvegia şi Centrul pentru TeleInFrastruktur, CTIF de la Universitatea din Aalborg, Danemarca. CTIF va fi responsabil pentru gradul academic şi pentru a oferi îndrumări superioare. Bergen University College va oferi consiliere zilnică şi Ceragon va urmãri activitatea la nivel subiectului”, se arată pe site-ul AJOFM.

Semnalăm faptul că pentru ocuparea acestui post este necesară cunoaşterea limbii engleze. De asemenea, viitorul angajat va semna un contract pentru o perioadă nedeterminată de timp şi va fi remunerat cu un salariu de 400.000 Nok (50.000 euro) brut/an.

Termenul limită pentru aplicarea CV-ului este 5 ianuarie 2012.

Detalii suplimentare se pot găsi pe site-ul AJOFM Suceava sau la numărul de telefon: 0230/523.279, int. 104


Intră acum și în grupul de