Intră acum și în grupul de
Zeci de protestatari suceveni s-au adunat, din nou, marţi seara în faţa Palatului Administrativ unde au scandat lozinci antiprezidenţiale, antiguvernamentale, cerând alegeri anticipate şi demisia actualului guvern.
Sucevenii au cântat „Hora Unirii”, iar în acelaşi timp s-au prins într-o horă şi au dansat, după care au scandat „Jos Băsescu!”, „Demisia în bloc, în frunte cu Boc!”, „Oprea şi cu gaşca lui, duşmanii poporului!”, „Jos Diaconescu!”.
Manifestanţii aveau diverse pancarte cu mesaje de genul „Comasaţi Cotroceni+Victora cu Puşcăria”, „Nu vrem dialog cu cei ce ne jefuiesc şi apoi spun că e criză”, sau „Criza sunteţi voi, soluţia suntem noi”. Protestatarii au mai scandat şi”Armata e cu noi!” şi „Cinste locotenentului de aviaţie Alexandru Gheorghe!”.
Manifestanţii au plecat din faţa Palatului Administrativ în marş spre sediul PDL unde au continuat protestul, scandând lozinci împotriva partidelor din coaliţia de guvernare, cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu, a Guvernului şi alegeri anticipate.
Mitinguri de protest au mai fost organizate în municipiul Vatra Dornei unde au participat peste 150 de persoane, în Câmpulung Moldovenesc, unde au fost peste 70 de persoane, în Fălticeni unde s-au adunat peste 60 de persoane, în Siret unde au protestat peste 50 de persoane, dar şi în Gura Humorului unde au participat peste 20 de persoane şi în Broşteni, unde au fost circa 15 protestatari.
Intră acum și în grupul de