Intră acum și în grupul de
Sucevenii care au depuse la Primăria municipiului reşedinţă de judeţ cereri pentru obţinerea unei locuinţe ANL sunt nevoiţi să-şi reactualizeze dosarele în cel mai scurt timp. Situaţia se datorează faptului că administraţia locală va trebui să realoce 20 de astfel de apartamente.
Potrivit afirmaţiilor făcute de primarul oraşului, Ion Lungu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută miercuri, locuinţele vor fi realocate solicitanţilor după ce acestea au fost eliberate de foştii chiriaşi care au atins vârsta de 35 de ani şi nu mai beneficiau de chirie subvenţionată sau au preferat să-şi cumpere o altă locuinţă de pe piaţa privată.
Edilul şef al municipiului şi-a arătat totodată mâhnirea că până acum nu s-a reuşit vinderea nici unei locuinţe ANL, o condiţie impusă de la centru pentru alocarea de fonduri în vederea construirii altora, dar şi-a exprimat speranţa că acest lucru se va întâmpla pe parcursul acestui an, după ce s-a stabilit un nou preţ pe metrul pătrat pentru astfel de apartamente, de 411 euro.
„A venit ordinul de ministru prin care s-a stabilit noul preţ pentru achiziţionarea apartamentelor ANL, iar pentru acest an este de 411 euro pe mp, mai mic decât cel stabilit anul trecut cu 37 de euro. Sperăm în aceste condiţii să reuşim să vindem câteva locuiţe ANL pentru că un criteriu suplimentar introdus de la Compania Naţională de Investiţii este vânzarea celor existente pentru construirea de altele noi”, a declarat Ion Lungu.
La ora actuală, la sediul municipalităţii sunt înregistrate 300 de dosare actualizate.
Consiliul Local Suceava a decis în mai 2009 ca cele 142 de apartamente construite prin ANL în municipiu să fie scoase din domeniul public şi transferate în domeniul privat al statului astfel încât chiriaşii să aibă posibilitatea să le achiziţioneze, banii obţinuţi urmând să completeze fondul pentru construcţii al CNI.
Alte 86 de apartamente construite prin ANL au fost predate chiriaşilor la sfârşitul anului 2009.
Pentru 48 de locuinţe, chiriaşii şi-au exprimat în 2011 intenţia de a le achiziţiona, dar au renunţat ulterior, preferând să achite chirie nesubvenţionată sau să se mute în alte locuinţe achiziţionate de pe piaţa liberă.
Intră acum și în grupul de