Studentii suceveni sunt asteptati la cea de-a doua editie a “Bursei Locurilor de Munca”, la USV


Intră acum și în grupul de

ADA – The PLM Specialist, lider în România în implementarea soluţiilor pentru managementul ciclului de viaţă al produsului, alături de Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava, organizează miercuri, 29 februarie 2012, în intervalul orar 10.00-14.00, evenimentul dedicat recrutării şi angajării absolvenţilor PLM – Adaptor – “Bursa Locurilor de Muncă”, informează într-un comunicat de presă, Aurora Adina Ignat, lector în cadrul instituţiei de învăţământ superior.

Potrivit acesteia, proiectul PLM – Adaptor promovează parteneriatul între instituţiile de învăţământ superior şi firmele din industrie, prin corelarea sistemului de educaţie şi formare profesională cu dinamica pieţei muncii. Pentru a răspunde cât mai bine cerinţelor de pe piaţa muncii din industrie, în prima fază a proiectului s-a realizat o cercetare a nevoilor din industrie şi s-a construit profilul ideal al noului angajat pentru corelarea pregătirii cu aşteptările angajatorilor.

“De la lansarea din noimebrie 2009, în centrul de instruire din Suceava, proiectul PLM –Adaptor a pregătit, prin cele patru module de studiu, peste 300 de studenţi pentru lucrul în departamentele de concepţie şi proiectare produse, simulare şi analiză folosind prototipul virtual, realizarea fabricaţiei digitale a produselor folosind prototipul virtual şi integrarea etapelor de dezvoltare, colaborarea în întreprinderea virtuală şi managementul documentaţiei tehnice despre produs. Activităţile din cadrul proiectului pentru regiunea Suceava sunt coordonate de prof. univ. dr. ing. Dumitru Amarandei. Cursurile şi evaluările pentru obţinerea competenţelor sunt făcute pe baza manualelor special realizate pentru acest proiect”, se arată în document.

Evenimentul “Bursa Locurilor de Muncă” conectează firmele cu studenţii absolvenţi din cadrul proiectului, astfel încât să-şi cunoască punctele comune, obiectivele profesionale urmărite, profilul de angajat căutat, gradul de pregătire tehnologică şi educaţională, competenţele cerute de angajatori.

„Studiul privind nevoile din industrie realizat la începutul proiectului a confirmat că vremurile în care un loc de muncă se obţinea prin absolvirea unei instituţii de învăţământ, şi cel mult câteva luni de experienţă au dispărut; companiile nu îşi mai permit costurile angajării de personal fără cunoştinţe şi competenţe. Piaţa muncii s-a schimbat, iar mediul universitar, studenţii de astăzi şi firmele deopotrivă trebuie dea un răspuns acestor schimbări. Pe termen lung, companiile au nevoie de absolvenţi cu grad de pregătire tehnologică cât mai avansat, tocmai pentru că investiţiile în tehnologie sunt premisele dezvoltării şi sunt necesare pentru menţinerea pe piaţă. Prin programul PLM-Adaptor ne-am propus să îmbunătăţim calitatea profesională a proaspeţilor absolvenţi, iar prin Bursa Locurilor de Muncă dorim să acordăm fiecărui absolvent şansa de a cunoaşte companiile, de a debuta favorabil în carieră”, a declarat Ionel Barbu, Managerul Proiectului şi directorul general ADA – the PLM Specialist.

La Bursa Locurilor de Muncă din Suceava vor participa companiile şi instituţiile publice: SC EGGER România SRL, SC Mincoserv SRL, Sidem, SC Tera Construcţii SRL Botoşani, SC Beşliu Service SRL, SC Prometal SRL, SC Global Design SRL, SC TEHNOUTIL SRL şi două instituţii publice – Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă şi Camera de Comerţ şi Industrie Suceava. Evenimentul se va desfăşură în intervalul orar 10:00 – 14:00. Pentru a creşte eficienţa procesului de recrutare, desfăşurarea evenimentului este împărţită în două secţiuni: sesiunea de prezentări, alcătuită din expunerea proiectului şi a rezultatelor înregistrate în regiunea Suceava, a firmelor participante şi a locurilor de muncă disponibile şi sesiunea de scurte interviuri în care studenţii se prezintă în faţa angajatorilor şi depun cv-urile.

“Pentru firme, particularitatea evenimentelor – de a conecta mediul univeristar şi studenţii la piaţa muncii şi mediul de afaceri, le aduce beneficii precum: accesul la personal pregătit conform nevoilor existente, reducerea sau chiar eliminarea costurilor de recrutare şi adaptare a noilor angajaţi, dezvoltarea noilor tipuri de procese prin angajarea de personal cu competenţe tehnologice CAD, CAE, CAE, PDM şi interacţionarea cu mediul de afaceri local şi universitar deopotrivă” , a mai declarat Ionel Barbu, manager de proiect PLM – Adaptor şi Director General ADA – The PLM Specialist.

Conform aceleiaşi surse, pentru îndeplinirea obiectivelor proiectului, evenimentul << Bursa Locurilor de Muncă >> este dedicat exclusiv studenţilor care au absolvit cel puţin un modul de studiu din cadrul proiectului PLM – Adaptor – Concepţia şi Proiectarea produselor şi/sau Simularea şi analiza folosind prototipul virtual. Platforma www.plmadaptor.ro a fost principala sursă de informare şi prezentare a evenimentului.

În secţiunile “Angajatori” şi “Locuri de muncă” partenerii au beneficiat de o prezentare individualizată a companiei şi a activităţii, a profilului candidatului şi a locului de muncă disponibil. Studenţii au primit informaţii despre firmele participante din toate centrele universitare şi au obţinut sfaturi utile privind întâlnirea angajatorilor. Pentru creşterea adaptabilităţii la piaţa muncii, a fost creată o secţiune de consiliere în carieră cu informaţii utile pentru dezvoltarea profesională şi debutul de succes în cariera de inginer.

“Pentru fiecare regiune, prin intermediul platformei am conectat studenţii cu angajatorii locali, acordând şanse egale fiecărui absolvent şi companii de a participa la << Bursa Locurilor de Muncă >> . Prin secţiunea de consiliere în carieră, am pus la dispoziţia studenţilor un ghid cu informaţii şi sfaturi utile în pregătirea participării la toate evenimentele dedicate recrutării“, a declarat Laurenţiu NAE, responsabil comunicare în cadrul proiectului PLM-Adaptor.

„ << Bursa Locurilor de Muncă >> se desfăşoară în toate cele şapte centre universitare înscrise în proiect în perioada 8 – 29 februarie 2012, după cum urmează: 8 februarie – Oradea, 9 februarie – Petroşani, 21 februarie – Galaţi, 22 februarie – Brăila, 28 februarie – Bacău, 29 februarie – Suceava, 29 februarie – Constanţa.

Aceasta este a doua ediţe a evenimentului << Bursa Locurilor de Muncă >> organizată la USV, astfel încât să fie susţinute obiective precum: scăderea migraţiei forţei de muncă din zonele declarate defavorizate ale României, susţinerea premiselor necesare întreprinderilor româneşti de a se integra în spaţiul economic şi tehnologic al Uniunii Europene şi oferirea către industrie de viitori angajaţi calificaţi la standarde europene”, se mai arată în comunicatul de presă.


Intră acum și în grupul de