Cantina de Ajutor Social se redeschide miercuri, la Suceava


Intră acum și în grupul de

Cantina de Ajutor Social din Suceava îşi reia miercuri, 18 aprilie 2012, activitatea care a fost întreruptă pe parcursul a cinci zile, din cauza Sărbătorilor Pascale.

Potrivit viceprimarului Lucian Harşovschi, Cantina de Ajutor Social din Suceava a servit în Joia Mare ultima masă persoanelor înscrise în programul acestei unităţi, urmând ca miercuri, după Paşte, nevoiaşii să revină la masă.

„Cele 412 persoane care vin la Cantina de Ajutor Social din municipiu au primit joi câte un pachet consistent cu alimente, rezervă menită să le ajungă până miercuri, 18 aprilie 2012, când cantina va reveni la programul normal. Şi în acest an, oamenii au primit, pe lângă zahăr, ulei, orez, pâine etc. şi cozonac, ciocolată şi ouă de Paşte”, a explicat Harşovschi.


Intră acum și în grupul de