Proiectul “Voluntari fara frontiere” a ajuns la final. Afla aici cati voluntari a reunit (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Proiectul transfrontalier “Voluntari fără frontiere” finanţat prin Programul Operaţional Comun România – Ucraina – Republica Moldova, lansat în data de 1 martie 2011, la Suceava, a ajuns la final, reuşind să strângă 90 de voluntari, a informat Nelu Todireanu, preşedintele Fundaţiei “Ana”, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc vineri, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Potrivit acestuia, “Voluntari fără frontiere” a demarat în data de 1 martie 2011, punctul forte al proiectului fiind dat de oportunitatea iniţierii unei colaborări cu zona ucraineană şi moldoveană, pe un proiect comun, în domeniul întăririi societăţii civile.

Proiectul s-a axat pe următoarele teme: „Voluntariat. Legislaţie în vigoare. Formarea de voluntari”, ”Combaterea traficului de droguri, de persoane și crimă organizată”, respectiv ”Combaterea migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere”.

“ << Voluntari fără frontiere >> s-a derulat pe o perioadă de 14 luni, inclusiv până în luna aprilie a anului 2012. În luna mai a avut loc o campanie de informare pe temele proiectului în 50 de instituții de învațământ din Suceava, Cernăuţi şi Bălţi, fiind distribuite materiale informative și chestionare privind intenția de participare la cursul de instruire. Despre riscurilor consumului de droguri, a traficului de substanţe periculoase, a traficului de persoane, a comiterii infracţiunilor de crimă organizată, a migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere au fost informaţi un număr de 3.380 elevi și studenți. Dintre aceştia, 909 din Bălţi (Republica Moldova), 896 din Cernăuţi (Ucraina) şi 1.575 din Suceava (România). 60 de tineri din judeţul Suceava, din Bălţi şi din Cernăuţi au luat parte la cursurile pentru formarea de voluntari în cadrul activităților de prevenire a traficului de droguri, de persoane, migrației ilegale și a criminalităţii transfrontaliere”, a declarat Nelu Todireanu.

Acesta a mai arătat că voluntarii formați au participat în luna septembrie la o caravană de informare în unitați de învăţământ din municipiul Suceava, pe temele proiectului. Caravana a avut loc şi în centrul oraşului, acolo unde voluntarii au împărțit flyere, mape și alte materiale de informare cu mesaje care au avut impact asupra comunității locale. “Pe parcursul a trei zile, prin Suceava a circulat un minibus cu o remorca, pe care erau inscripționate aceleași mesaje. Aceeași caravana s-a desfășurat în luna octombrie la Cernăuți, iar în luna noiembrie, la Bălți. În timpul caravanei au fost distribuite 9.000 de flyere, 3.000 de mape și au fost completate 800 de chestionare de feed-back pentru a evalua calitatea activității întreprinse. În luna ianuarie și februarie 2012 s-au organizat trei workshop-uri la Suceava, Cernăuți și Bălţi, la care au participat 140 de persoane.

Rezultatul principal este crearea unei strategii privind anihilarea unor rețele de traficanți de droguri, a rețelelor de trafic de persoane, activități privind combaterea migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere. De asemenea, au fost semnate 90 de contracte de voluntariat care astfel vor asigura o reţea de voluntari stabilă şi de durată și 18 acorduri de parteneriat cu oameni de afaceri din cele trei zone, pentru realizarea unor noi acțiuni procomunitate în viitor”, a arătat Todireanu.

Ca parteneri ai proiectului “Voluntari fără frontiere” reamintim: Liga Tineretului Român „JUNIMEA” din Cernăuţi – Ucraina, Asociaţia Internaţională a Business-ului Mic şi Mijlociu “Small Euro Business” Bălţi – Republica Moldova, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, Inspectoratul de Miliţie din Cernăuţi, Primăria Bălţi, aplicantul fiind Fundaţia de Caritate şi Întrajutoare “ANA” din Suceava.


Intră acum și în grupul de