Conferinta Internationala „Economia sociala, trend sau realitate”, la Suceava


Intră acum și în grupul de

Asociaţia Regională de Educarea Adulţilor Suceava (AREAS) deţine în prezent Preşedinţia reţelei europene Social Firms Europe CEFEC şi va organiza Conferinţa Internaţională “Economia socială, trend sau realitate”, la aniversarea a 25 de ani de activitate neîntreruptă a Social Firms Europe CEFEC în domeniul economiei sociale. Evenimentul va avea loc la Suceava, în perioada 20-22 septembrie 2012, în sala “Ştefan cel Mare” a Palatului Administrativ Suceava, informează într-un comunicat de preă, Alina Stredie, PR manager în cadrul AREAS.

Potrivit acesteia, în cadrul evenimentului se vor da publicităţii detalii importante legate de desfăşurarea Conferinţei, Programul Conferinţei, modalităţile de înregistrare, va fi lansat site-ul oficial şi vor fi anunţaţi partenerii care s-au alăturat în acest demers, al promovării economiei sociale.

“Programul Conferinţei este o combinaţie de sesiuni plenare şi numeroase workshop-uri interactive şi atractive, o sesiune de comunicări ştiinţifice la Universitatea << Ştefan cel Mare >> din Suceava şi, în premieră pentru Suceava, Târgul Economiei Sociale unde, întreprinderi de economie socială, cooperative, organizaţii active în producţia şi distribuţia de bunuri, cu o componentă de incluziune socială, vor promova economia socială.

Organizarea Conferinţei Anuale Europene în Romania este o premieră pentru Social Firms Europe CEFEC şi va constitui o oportunitate excelentă pentru comunitatea de specialişti şi antreprenori în economia socială atât din ţară, cât şi din străinătate, pentru analiştii economici, reprezentanţii autorităţilor publice responsabili de implementarea politicilor publice să facă schimb de idei şi să analizeze în mod real impactul şi provocările economiei sociale în contextul Anului European al Îmbătrânirii Active şi al Solidarităţii între Generaţii”, se arată în document.


Intră acum și în grupul de