Intră acum și în grupul de
Un număr de 66 de elevi din judeţul Suceava au participat sâmbătă, 28 aprilie, la cea de-a IV-a ediţie a Concursului Naţional de Chimie „Magda Petrovanu” care s-a desfăşurat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, sucevenii întorcându-se cu 32 de premii şi menţiuni, informează într-un comunicat de presă, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Cristian Cuciurean.
Potrivit acestuia, Concursul de Chimie „Magda Petrovanu” îşi propune să descopere şi să promoveze elevii pasionaţi de chimie, adresându-se atât ciclului gimnazial, cât şi celui liceal. „În acest an au participat elevi din judeţele: Iaşi, Botoşani, Neamţ, Bacău, Vrancea, Galaţi, Suceava, Covasna şi Constanţa.
Din judeţul Suceava au participat elevi de la Şcoala cu clasele I-VIII Nr.11 << Miron Costin >> Suceava, Şcoala cu clasele I-VIII Nr.10 Suceava, Şcoala Creştină Natanael, Colegiul Naţional << Mihai Eminescu >> Suceava, Colegiul Naţional << Petru Rareş >> Suceava, Colegiul Naţional << Ştefan cel Mare >> Suceava, Mitocu Dragomirnei, Ipoteşti, Liteni, Fălticeni, Gura Humorului, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc şi Siret”, a arătat Cuciurean.
El a precizat că această competiţie a antrenat un număr foarte mare de elevi: 442 la clasa a VII-a, 322 elevi la clasa a VIII-a, 241 elevi la clasa a IX-a, 185 elevi la clasa a X-a, 138 elevi la clasa a XI-a şi 185 elevi la clasa a XII-a.
Intră acum și în grupul de