Concursul International Studentesc de Calculatoare „HARD&SOFT” ia startul, in week-end, la Universitatea din Suceava


Intră acum și în grupul de

Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava va găzdui în perioada 13-20 mai 2012, cea de-a XIX – a ediţie a Concursului Internaţional Studenţesc de Calculatoare „HARD & SOFT” Suceava 2012, informează într-un comunicat de presă, Aurora Adina Ignat, purtător de cuvânt în cadrul instituţiei de învăţământ superior Suceava.

„ << Hard&Soft >> este un concurs adresat studenţilor seniori din domeniile calculatoarelor, electronicii şi automaticii, care îşi propune să testeze competenţele tehnice hardware şi software şi de relaţionare socială ale viitorilor ingineri. Pe parcursul a cinci zile, echipe formate din câte patru studenţi vor încerca să rezolve sarcini cu un grad ridicat de complexitate, care vor necesita cunoştinţe avansate din domeniul inginerie electrică şi ştiinţa calculatoarelor, referitoare la proiectarea sistemelor electronice, interfaţare, programare, utilizarea mediilor de dezvoltare software şi hardware, testare şi documentare.

Concursul a debutat în anul 1994 cu sprijinul profesorului John MILNER de la City University din Londra, în calitate de preşedinte al juriului. Începând din anul 2003 coordonarea activităţii de jurizare a fost asigurată de profesorul Timothy HALL, de la Universitatea din Limerick, Irlanda”, se arată în document.

După 18 ani de la prima ediţie, Concursul ”Hard&Soft” a devenit o competiţie internaţională respectabilă, ocupând un loc privilegiat în programele manifestărilor studenţeşti. „De-a lungul timpului echipe din principalele centre universitare din România, alături de reprezentanţi ai mai multor universităţi partenere din Europa, s-au confruntat, la Suceava, cu provocări tehnice spectaculoase. Anul acesta sunt aşteptate echipe din zece universităţi: Universitea Politehnică din Bucureşti, Universitatea Naţională din Cernăuţi, Universitatea Tehnică a Moldovei din Chişinău, Institutul de Stat al Aviaţiei din Moskova, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Iaşi, Universitatea din Novi Sad, Universitatea din Oradea, Universitatea << Ştefan cel Mare >> din Suceava, Universitatea Politehnică din Timişoara.

Pentru ediţia 2012 juriul concursului este format din Timothy HALL, Universitatea din Limerick, Irlanda – preşedinte, Pat COMAN şi Ciaran MacNAMEE de la aceeaşi universitate, în calitate de membri.

Concursul este iniţiat şi coordonat de prof. univ. dr. ing. Adrian GRAUR”, se precizează în comunicatul de presă.


Intră acum și în grupul de