HORA BUCOVINEI a scos si in 2012 mii de suceveni din case, in ciuda ploii si a frigului aspru (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Câteva mii de persoane au participat, duminică, în ciuda ploii si a temperaturilor foarte scăzute pentru această perioadă a anului, în localitatea suceveană Bucşoaia din oraşul Frasin, la cea de a 4-a editie a manifestării „Hora Bucovinei”, eveniment organizat anual şi care marchează urcatul oilor la munte.

Manifestarea a debutat în centrul oraşului Frasin, unde a fost dat semnalul plecării oilor la munte fiind apoi organizată o paradă a trăsurilor trase de cai.

Acţiunea a continuat pe platoul Taberei Bucşoaia, unde, deşi vremea era nefavorabilă, fiind frig şi ploaie, s-au strâns câteva mii de persoane ce au participat la diverse manifestări folclorice sau gastronomice, acestea din urmă fiind realizate în cadrul unor stâni organizate de mai multe localităţi din judeţ care au printre activităţi oieritul.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, iniţiatorul acestei acţiuni, a deschis “Hora Bucovinei” arătând că la a patra ediţie, manifestarea a ajuns să fie organizată de crescători de animale şi producătorii din judeţul Suceava.

„În acest an manifestarea este finanţată exclusiv din fonduri private”, a spus Flutur care a subliniat că organizarea aparţine de acum Asociaţiei Crescătorilor de Animale „Plaiul Bucovinei” şi Asociaţiei „Produs în Bucovina”.

El a precizat că acţiunea lansată în 2008 şi susţinută ulterior de autorităţile judeţene şi-a atins acum scopul iniţial, să fie organizată de cei cărora li se adresează.
Participanţii la această manifestare au urmărit spectacole folclorice, au vizitat stânele amenajate în zonă unde s-au prezentat obiceiuri de stână, dar şi degustări de produse specifice sau s-au plimbat cu trăsurile şi au asistat la o paradă a bacilor.

Printre participanţi s-au aflat directori de instituţii descentralizate, primari, viceprimari, dar şi candidaţi pentru funcţii din administraţia locală din zonă, secretarul general al PDL Suceava, deputatul Ioan Bălan, dar şi liderul PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor sau liderul UNPR Suceava, Cătălina Vartic.

Manifestarea a continuat până seara, cu spectacole folclorice, susţinute de Ansamblul “Ciprian Porumbescu” şi de alte formaţii de artişti.

Reamintim că prima ediţie a evenimentului “Hora Bucovinei” a fost organizată în anul 2008, la iniţiativa lui Gheorghe Flutur, iar în 2009 la această acţiune a participat şi preşedintele Traian Băsescu, care a tuns mai multe oi. Proiectul “Hora Bucovinei” a fost finanţat în 2011 cu fonduri europene prin POR pentru creşterea gradului de atractivitate a judeţului Suceava şi promovarea produsului specific “Hora
Bucovinei”.

Cele 4 ediţii ale evenimentului au strâns până acum câteva zeci de mii de participanţi fiind confirmat ca cea mai mare acţiune de acest gen din judetul Suceava.


Intră acum și în grupul de