11 medalii castigate de elevii jandarmi falticeneni, la Campionatul Institutiilor de Invatamant ale MAI


Intră acum și în grupul de

Un număr de 34 de elevi jandarmi coordonaţi de cadre ale Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi Fălticeni au obţinut la începutul lunii iunie 2012, un număr important de distincţii, în urma participării la competiţiile din cadrul Campionatului Instituţiilor de Învăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, desfăşurat la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, jud. Prahova, informează într-un comunicat de presă, cpt. Irina Airinei.

Potrivit acesteia, la competiţiile incluse în program – minifotbal, tir, judo, tenis de masă, atletism, cros, săritura în lungime la groapa cu nisip şi aruncarea mingii de oină, elevii coordonaţi de slt. Radu Anania şi plt.adj. Cristian Ţabrean Cristian, au obţinut locul al IV-lea în clasamentul general pe echipe şi următoarele rezultate pe podium: locul I, săritura în lungime la groapa cu nisip – elev frt. Renato Marin; locul I, judo, 81 kg – elev Nicu Vrânceanu; locul I, 6.000 m cros – elev Nicolae Pancea; locul al II-lea, atletism echipe; locul al II-lea, 60 m atletism – elev Andreea Lupu; locul al III-lea, tir echipe; locul al III-lea, 1.500 m atletism – elev Mădălin Bologa; locul al III-lea, judo, 60 kg – elev fruntaş Constantin Zanfir; locul al III-lea, judo, 73 kg – elev caporal Ilie Burlică; locul al III-lea, judo, 90 kg – elev fruntaş Andrei Andruşcă; locul al III-lea, judo, +90kg – elev Bogdan Vana.

„Evenimentul a fost organizat conform Calendarului principalelor activităţi de educaţie fizică şi sport interne şi internaţionale din anul 2012, de către Centrul Cultural al MAI şi a avut ca participanţi echipe din cadrul tuturor instituţiilor de învăţământ militar din Ministerul Administraţiei şi Internelor”, se precizează în document.


Intră acum și în grupul de