In jur de 20 de suceveni au participat la Academia de vara Atlantykron organizata pe una din insulele Dunarii. Detalii aici


Intră acum și în grupul de

În jur de 20 de suceveni, elevi şi profesori, au participat la Academia de vară Atlantykron, manifestare ce a reuşit să strângă şi în acest an aproape 400 de tineri din 15 ţări ale lumii, care s-au pus la curent cu cele mai noi tehnologii descoperite în diverse domenii.

Ca şi la ediţia de anul trecut, întâlnirea tinerilor şi a coordonatorilor de grup a avut loc pe o insulă pe Dunăre, situată între Cernavodă şi Hârşova, aflată în apropierea satului şi a ruinelor antice romane din Capidava, acolo unde, de 21 de ani, se organizează acestă tabără cu tradiţie. Ideea înfiinţării unei astfel de manifestări anuale i-a aparţinut americanului dr. David Lewis Andreson, preşedinte şi CEO Lumea, Geneza, Fundaţia.

Potrivit preşedintelui Societăţii Ştiinţifice Cygnus, Victor Şutac, Academia de vară Atlantykron a înregistrat la ediţia din 2012 un nou succes din punct de vedere al gradului de participare, al calităţii programelor educaţionale şi al implicării tinerilor în activităţile desfăşurate pe insulă. El a arătat că timp de zece zile, tinerii au avut ocazia de a asista, la alegere, la oricare dintre atelierele ţinute de profesionişti, special pentru ei.

„Copiii s-au ales cu vaste cunoştinţe în urma participării la: Atelierul de ştiinţe ale viitorului (lector: dr. ing. Dan Milici), Atelierul de Astronomie şi Astrofizică (lector: dr. fiz. Marin Dacian Bica, dr. fiz. Petru Crăciun), Atelierul de Robotică şi Inteligenţă Artificială (lectori: dr. ing. Dan Milici, fiz. Victor Şutac). Ei au avut posibilitatea de a-şi satisface curiozităţile direct de la oamenii de ştiinţă”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Victor Şutac.

Tot el a spus că în cadrul Atelierului de Ştiinţe ale viitorului, discuţiile s-au axat pe două domenii de maxim interes în lumea ştiinţifică internaţională: surse regenerabile şi neconvenţionale de energie, nanotehnologii şi nanomateriale, toate aplicate în domeniul vieţii de zi cu zi a populaţiei. „Activităţile s-au integrat în programele incluse în tematica generală a Academiei de vară care a avut ca subiect roverul Curiosity trimis de NASA pe planeta Marte, criza economică mondială şi tendinţele internaţionale aflate sub auspiciile inovării. În cadrul demonstraţiilor practice s-au studiat sisteme de alimentare cu energie electrică compuse din celule solare, celule de combustie ce folosesc hidrogenul, simulări şi filme ce prezintă principiul de funcţionare al centralelor cu fisiune nucleară, demonstraţii cu roboţi şi sisteme automate realizate anterior ȋn cadrul Universităţii Suceava, Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor”, a explicat preşedintele Cygnus.

Şutac a precizat că zilnic au fost susţinute cursuri de către profesori însemnaţi din domeniul ştiinţelor, urmate de conferinţe susţinute de invitaţi speciali, oameni de top, precum – Alexandru Mironov, jurnalist şi preşedinte al Academiei Naţionale de Ştiinţă din România, Dan Farcaş (matematician, informatician, scriitor, cercetător român al fenomenului OZN şi al civilizaţiilor extraterestre), Valentin Nicolau (geofizician), Florin Munteanu, preşedintele Centrului pentru Studii Complexe, alături de invitaţi străini precum Guy Djoken, preşedinte al Comisiei Naţionale pentru UNESCO, director al Centrului pentru Pace UNESCO etc.


Intră acum și în grupul de