Intră acum și în grupul de
Festivalul de Artă Medievală “Ştefan cel Mare” desfăşurat în această perioadă în Cetatea de Scaun a Sucevei, a strâns vineri după-amiază peste 200 de oameni, care au participat la deschiderea oficială a grandiosului eveniment.
Manifestarea a fost deschisă de către directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, în prezenţa subprefectului Constantin Harasim şi a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Alexandru Rădulescu.
Aşa cum ne-a obişnuit, Emil Ursu a dat citire cărţii de deschidere a Festivalului, moment după care primarul Ion Lungu le-a urat bun venit la Suceava tuturor ostaşilor şi templierilor din cetate. Acesta a subliniat faptul că în municipiul reşedinţă de judeţ, desfăşurarea Festivalului de Artă Medievală a devenit o tradiţie care a început în urmă cu şase ani.
“Dorim să continuăm această tradiţie. Deja este vorba de un nivel cultural care depăşeşte graniţele judeţului nostru. Vorbim de un eveniment de nivel naţional”, a declarat Lungu.
Primarul şi-a arătat părerea de rău cu privire la faptul că, din cauza lucrărilor de reabilitare, Cetatea de Scaun a Sucevei nu a putut fi folosită în întregime.
Aşa cum se ştie, noi, Primăria Suceava am demarat un proiect de reabilitare şi consolidare a Cetăţii de Scaun. Acest proiect se va finaliza undeva în 2014 – 2015, când sperăm să avem o cetate frumoasă, reabilitată, care să rivalizeze cu cetăţile din Transilvania, din zona Braşovului în mod deosebit, şi cu Sighişoara”, a spus Ion Lungu.
Edilul a reamintit că Primăria Suceava a iniţiat, la nivelul zonei noastre geografice, proiectul intitulat “Perlele Medievale”, în colaborare cu Cetatea Hotin din Ucraina şi Soroca din Republica Moldova.
„Este un proiect care va fi pus în practică în perioada următoare, iar eu sunt convins că la ediţia următoare a acestui festival vom putea avea o manifestare mult mai amplă, având în vedere că vom avea posibilitatea să achiziţionăm şi recuzită prin acest proiect. Vrem astfel să avem un eveniment cât mai frumos aici, la Suceava”, a mai spus Ion Lungu.
Intră acum și în grupul de