Spectacol si carnaval pentru beneficiarii Complexului „Laurentia Ulici”, din Gura Humorului


Intră acum și în grupul de

Complexul de servicii pentru copilul aflat în dificultate „Laurenţia Ulici” din Gura Humorului a organizat vineri, 9 noiembrie 2012,de la ora 13.00, la sediul instituţiei, o acţiune menită să aducă bucurie pe faţa copiilor, informează într-un comunicat de presă, Margareta Isăilă, director executiv în cadrul DGASPC Suceava.

Potrivit acesteia, sub genericul „Carnavalul toamnei”, beneficiarii serviciilor Complexului din Gura Humorului, au confecţionat şi au pictat desene, dar au realizat şi colaje, având ca temă toamna, pentru ca, la finalul acţiunii, cu toţii să participe la un spectacol şi la un carnaval al toamnei, inedit şi amuzant.

În documentul citat se mai arată că, la sărbătoarea toamnei, ai cărei protagonişti au fost copiii aflaţi în dificultate, au participat reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, precum şi sponsorii activităţii: Fundaţia Centrul creştin “Hristos pentru România” Suceava, prin Nicu Grămesc, Fundaţia “Bread of Life”, prin Dorin Ciocan din Gura Humorului şi Elena Radu din Gura Humorului.

“Datorită acestora, copiii au avut parte de multe surprize şi cadouri. Totodată, în cadrul acestei acţiuni au fost sărbătorite zilele aniversare ale beneficiarilor. Copiii participanţi la carnaval au primit diplome şi cadouri din partea sponsorilor.

Prin această acţiune s-a urmărit implicarea activă a tuturor factorilor educaţionali, cât şi a beneficiarilor Complexului de servicii pentru copilul aflat în dificultate „Laurenţia Ulici” din Gura Humorului, în vederea socializării acestora şi a promovarii imaginii serviciului”, a explicat Margareta Isăilă.


Intră acum și în grupul de