Campania „16 zile de activism impotriva violentei asupra femeii” a ajuns la final


Intră acum și în grupul de

La finalul celor 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeii, luni, 10 decembrie 2012, de la ora 16.30, va fi organizat evenimentul “in memoriam” pentru victimele violenţei în familie în Piaţa Tricolor (Parcul Drapelului) la care toţi sucevenii sunt invitaţi să participe şi să aprindă câte o lumânare în memoria acestor victime, dar şi pentru a marca Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, primul articol al Declaraţiei Universale consemnând că “toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi”, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, pe parcursul celor 16 zile de activism s-au derulat o serie de evenimente menite să tragă un serios semnal de alarmă asupra acestui fenomen îngrijorător care afectează fiinţele umane, în special femeile şi copiii.


Intră acum și în grupul de