160 de tone de ciment destinat sinistratilor inundatiilor din 2008 zac nefolosite.Detalii aici (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

nita, nechifor,radulescu

Şeful administraţiei judeţene sucevene, Cătălin Nechifor, a prezentat, marţi, în şedinţă, o adresă din partea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră care atrage atenţia autorităţilor sucevene că după inundaţiile din 2008, la sediul Poliţiei de frontieră Rădăuţi, se află depozitată o cantitate de 160.500 kilograme de ciment, care acum este depreciat şi afectează spaţiile instituţiei. Nechifor a solicitat consilierilor judeţeni să constituie o comisie de anchetă care să verifice cum s-a ajuns în această situaţie, motivele pentru care cantitatea de ciment nu a fost distribuită sinistraţilor şi să stabilească şi ce urmează să fie făcut cu acest ciment depreciat. „Nu ştim ce a fost în trecut. Trebuie ca această comisie să analizeze acest subiect”, a spus Nechifor care a precizat că, probabil, cimentul depozitat la sediul Poliţiei de frontieră din Rădăuţi provenea din sponsorizări şi donaţii.

De remarcat este că grupul PDL din CJ Suceava a refuzat să nominalizeze un reprezentant în comisia de anchetă care va fi coordonată de Ilie Niţă, vicepreşedinte al CJ Suceava. Cătălin Nechifor a declarat, ulterior, într-o conferinţă de presă, că situaţia este inacceptabilă. „E păcat că 160 de tone de ciment nu au fost folosite. Nu ştiu ce se poate face acum cu această cantitate de ciment depreciat”, a spus preşedintele CJ Suceava care a menţionat că va trebui ca autorităţile să preia de la sediul Poliţiei de frontieră din Rădăuţi această cantitate de ciment.

Peste şapte mii de gospodării din judeţul Suceava au fost afectate de inundaţiile din 2008, iar 200 de case distruse de ape au fost reconstruite, alte câteva mii fiind reparate, iar materialele de construcţii au fost alocate de Guvern, dar au fost trimise şi diverse cantităţi de materiale de construcţii ca sponsorizări pentru reconstrucţia sau repararea caselor afectate.


Intră acum și în grupul de