Cat va fi impozitul la Suceava pentru un apartament cu doua, trei si patru camere, dupa majorare (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, în cadrul conferinţei de presă de miercuri, că în urma unei analize a constatat că mai mult s-au purtat discuţii despre indexarea taxelor locale decât despre cât reprezintă. Potrivit edilului-şef al municipiului reşedinţă de judeţ, impozitul creşte de la 104 lei la 121 de lei pentru apartamentele cu două camere, de la 150 de lei la 175 de lei la apartamentele cu trei camere şi de la 174 de lei la 202 lei pentru apartamentele cu patru camere. „Nu e chiar atât de mult”, a spus Lungu, care menţionat că sucevenii care plătesc aceste impozite până în 31 martie beneficiază şi de reducerea de zece procente.

ion lungu 1

Primarul a mai anunţat că a convocat pentru joi o şedinţă de urgenţă a Consiliului local unde va propune indexarea cu 16,05 la sută a taxelor şi impozitelor locale, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului prin care administraţiile cu datorii la sfârşitul anului 2012 sunt obligate să indexeze aceste taxe. „Nici eu, ca primar şi nici consilierii, nu ne-am dorit aceste majorări şi nu din considerente populiste, ci pentru că la actualul nivel al taxelor, populaţia are mari datorii”, a spus Lungu.

Edilul-şef al Sucevei a mai precizat că în ultimele 45 de zile au fost convocate cinci şedinţe ale Consiliului local pentru a dezbate situaţia taxelor şi impozitelor locale, prima în luna decembrie 2012, când s-a decis menţinerea aceluiaşi nivel, o alta în ultima zi a anului 2012, când nu s-a întrunit cvorumul, iar alte trei şedinţe la începutul lunii ianuarie, în ultima, din 12 ianuarie, fiind stabilit din nou că nivelul taxelor şi impozitelor locale rămâne la nivelul anului 2012.

După ce Guvernul a modificat Codul Fiscal prin care se prevede că primăriile care au datorii nu pot menţine taxele locale la nivelul de anul trecut, primarul Sucevei a anunţat că va propune indexarea cu 16,05 la sută a taxelor şi impozitelor locale.


Intră acum și în grupul de