Promovabilitate de 56,06% la prima etapa de simulare a examenului de bacalaureat, la Suceava (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Gheorghe Lazar

Prima etapă de simulare a examenului de bacalaureat, desfăşurată la jumătatea lunii februarie, la nivelul judeţului Suceava, a înregistrată o promovabilitate de 56,06%, a declarat şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, Gheorghe Lazăr. El s-a arătat extrem de mulţumit în ce priveşte prezenţa elevilor la examen, care a fost în proporţie de 99% la limba şi literatura română şi de 98,5% la cea de-a doua probă, la matematică şi istorie. „Toată simularea a decurs fără incidente deosebite. Pentru a se obişnui cu ideea examenului şi pentru a-i ajuta să elimine o parte din emoţii, elevii vor susţine în luna mai cea de-a doua simulare. Trecerea notelor în catalog a fost stimulativă pentru elevi, iar subiectele propuse au fost în conformitate cu modelul transmis de Ministerul Învăţământului. Fiecare elev a avut ocazia să îşi dea seama la ce nivel se află cu pregătirea pentru examenul de bacalaureat”, a explicat şeful IŞJ.

Potrivit acestuia, la limba română au fost prezenţi 6.601 elevi din 6.658, ceea ce a însemnat o prezenţă de 99%. La cea de-a doua probă, la matematică şi istorie au fost prezenţi 6.528 elevi, iar la cea de-a treia probă au fost prezenţi 5.677 elevi.

Cele mai bune rezultate au fost obţinute la limba şi literatura română, istorie, chimie organică, sociologie şi filosofie, iar cele mai slabe rezultate au fost înregistrate la matematică, fizică şi biologie.

„Făcând un bilanţ total, considerăm că această simulare a bacalaureatului a fost pozitivă, apreciată de către elevi şi profesori. Considerăm că această simulare şi-a atins obiectivul pe care noi ni l-am dorit. Remarc seriozitatea cu care elevii s-au prezentat şi au încercat să rezolve subiectele”, a spus Lazăr.

Potrivit şefului IŞJ Suceava, camerele de supraveghere video au funcţionat în toate instituţiile în care a avut loc simularea, iar elevii s-au comportat exemplar. Chiar dacă supraveghetorii au fost din şcoli,  a mai ţinut să precizeze Gheorghe Lazăr, exigenţa a fost maximă, iar rezultatele au fost cele aşteptate de reprezentanţii IŞJ.


Intră acum și în grupul de