Intră acum și în grupul de
Holul Casei de Cultură Suceava va găzdui vineri, 19 aprilie 2013, de la ora 10.00, Bursa Generală a locurilor de muncă, eveniment ce se va desfăşura şi la Casa Germană din Rădăuţi, sediile agenţiilor din Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc, informează într-un comunicat de presă, Anca Capverde, purtător de cuvânt în cadrul AJOFM Suceava.
„Recomandăm solicitanţilor interesaţi de locuri vacante să prezinte angajatorilor CV-urile. Modelul de CV Europass poate fi descărcat de pe site-ul oficial al AJOFM Suceava, sau poate fi solicitat la sediu, iar ca sprijin pentru întocmirea unui CV sau a unei scrisori de intenţie sunt oferite broşuri la parterul agenţiei judeţene, precum şi orientare din partea funcţionarilor”, transmite Capverde.
Potrivit sursei, primele date preliminare referitoare la oferta Bursei Generale cumulează la această dată, la nivelul judeţului, un număr de 270 de locuri vacante, grupate pe domenii de activitate şi meserii după cum urmează – nivel de calificare liceal şi profesional – Construcţii: zidar, dulgher, instalator, lăcătuş mecanic, fierar betonist, şofer, muncitor necalificat; Prelucrarea lemnului şi fabricarea mobilei: tâmplar, şlefuitor, stivuitorist; Comerţ: vânzător, ajutor bucătar, ospătar, gestionar, mecanic auto; Restaurante, hoteluri şi alte activităţi de cazare: barman, cameristă, bucătar, ospătar, agent de pază, muncitor necalificat; Depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi: îngrijitor clădiri, paznic; Nivel de calificare universitar: inginer agronom, inginer zootehnist, inginer proiectant, inspector securitate şi sănătate în muncă.
În document se arată că cele mai multe oferte, înregistrate până în prezent, sunt în municipiul Suceava (172 posturi), urmate de ofertele din Câmpulung Moldovenesc (35 posturi), Fălticeni (33 posturi) şi Rădăuţi (30 posturi).
„Preocupările noastre s-au îndreptat spre selectarea angajatorilor interesaţi în promovarea afacerii, serviciilor şi în recrutarea de personal, asigurând o ofertă care să răspundă intereselor acestora şi să acopere calificările solicitanţilor”, a spus Capverde.
Intră acum și în grupul de