Patrule scolare de circulatie, la trecerile de pietoni din preajma unitatilor de invatamant din judetul Suceava


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii de la Serviciul Rutier, de la posturile de poliţie, şcolile din judeţul Suceava şi Asociaţia ALECS GROUP Suceava încep instruirea elevilor suceveni  pentru „dirijarea circulaţiei“.

Potrivit poliţiştilor, activarea patrulelor şcolare se face în baza planului „Şcoli în siguranţă”, iar rolul acestora este de a conştientiza micii pietoni cu privire la respectarea normelor rutiere şi reducerea implicării în accidente. Fiecare echipaj al patrulei şcolare de circulaţie va fi instruit cu privire la modul de acţiune conform particularităţilor concrete de trafic din acel moment, în scopul deplasării corecte şi în siguranţă a elevilor.

„Patrula şcolară de circulaţie reprezintă o formă concretă de educaţie rutieră prin care elevii pot transpune în practică, în condiţii reale de trafic, cunoştinţele privind circulaţia pe drumurile publice, fapt pentru care urmărim implicarea cât mai frecventă a copiilor în astfel de activităţi“, a explicat inspectorul principal Anamaria Lomicovschi, ofiţer în cadrul Serviciului  Rutier Suceava.

Poliţiştii de la rutieră spun că nu se vor opri aici şi că vor continua să facă astfel de acţiuni cu toţi elevii din judeţ.


Intră acum și în grupul de