„Sarbatori Fericite – Sarbatori in Siguranta”


Intră acum și în grupul de

cumparaturi de Paste1

Apropierea Sfintelor Sărbători de Paşti constituie întotdeauna prilej de bucurii şi emoţii. Cu această ocazie, fiecare dintre noi îşi programează atât cumpărături, cât şi deplasări de la domiciliu, în minivacanţe sau vizite la prieteni ori rude.

Având în vedere riscul crescut de producere a unor fapte antisociale şi vulnerabilităţile identificate în anii precedenţi, poliţiştii de prevenire din cadrul IPJ Suceava vor desfăşura în această perioadă activităţi de informare şi responsabilizare a cetăţenilor în cadrul campaniei ,,Sărbători Fericite – Sărbători în Siguranţă”.

În primele trei luni ale anului, la nivelul IPJ Suceava. au fost sesizate un număr total de 3885 de infracţiuni . Dintre aceste, aproape un sfert (1120) au fost furturi. O componentă importantă în cadrul unei campanii de informare este reprezentată de promovarea recomandărilor preventive prin canalele mediatice pentru a fi diseminate către un grup ţintă cât mai numeros. Pentru ca petrecerea sărbătorilor să fie liniştită şi fericită şi pentru a nu cădea victimă unor astfel de infracţiuni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii vă recomandă să aveţi în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie.

La cumpărături:

– manifestaţi prudenţă în magazinele aglomerate, supravegheaţi-vă geanta şi nu o plasaţi în coşul de cumpărături de unde poate fi sustrasă cu uşurinţă;
– nu luaţi asupra dvs. sume mari de bani ci doar necesarul pentru cumpărăturile planificate în acea zi;
– când este posibil, folosiţi cardul pentru cumpărături;
– păstraţi banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil şi nu în sacoşa de cumpărături sau în buzunarul de la spatele pantalonilor;
– când sunteţi împins în aglomeraţie, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări a unui hoţ;
– când achitaţi diferite bunuri, nu scoateţi tot teancul de bani ci numai suma necesară plăţii contravalorii acestora;
– obiectele tentante (telefoane mobile, laptop-uri, genţi, pungi de cadouri), lăsate la vedere în maşină, pot reprezenta adevărate „cadouri” pentru hoţi;
– nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante.

În cazul în care plecaţi de la domiciliu de Paşti, indiferent de perioada în care lipsiţi, pentru ca revenirea să vă fie lipsită de surprize neplăcute, nu neglijaţi următoarele aspecte:

– rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să descuie uşa;
– spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi de acasă pentru mai multe zile;
– închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie;
– pregătirile de deplasare să fie făcute cât mai discret;
– atunci când părăsiţi locuinţa, o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune, pot deruta eventualii musafiri nepoftiţi;
– obiectele de valoare mare şi volum mic sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor, deci nu le lăsaţi în locuinţă.

Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!

Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi toate amănuntele poliţiei.


Intră acum și în grupul de