Intră acum și în grupul de
Managerul general al SC ACET SA Suceava, Ștefan Groza s-a declarat optimist in privinta rezolvării situației economice pe care a generat-o neplata datoriei pe care TERMICA SA (firma care asigură încă apa caldă și căldura, în regim centralizat, în Suceava) o are către firma ce furnizeaza apa rece însă a declarat că ar prefera în locul promisiunilor ce vin de la autoritățile judetene sau locale, banii pentru apa livrată.
”Eu astept banii si nu doar promisiunile. Am rămas restanți peste tot. Am reșit să dăm doar salariile la zi pe luna trecută. Atât. Îndată vin facturile pe luna în curs”, a declarat managerul general al SC ACET SA, explicând că neplata facturilor atrae după sine o serie intreagă de penalități pe care firma e obligată să le plătească la rândul ei.
Ștefan Groza a mai spus că există promisiuni însă situația devine critică de la o lună la alta. În momentul de față datoria celor de la TERMICA se ridică la suma de 11 milioane de lei.
Intră acum și în grupul de