Studenti din 22 de tari vor preda ateliere de educatie nonformala si valori pentru elevi din toata tara


Intră acum și în grupul de

elizabethComunicat de presă

Între 10 şi 14 iunie 2013, Școala de Valori și AIESEC, organizatorii programului GROW, cel mai bun proiect educațional pentru tineret din România, distincție oferită în anul 2012 de către Parlamentul European, aduc la Predeal 63 de studenți din 22 de țări pentru conferința de pregătire a viitorilor traineri din programul GROW 2013.

Timp de 6 săptamâni studenții străini vor livra 10 ateliere de educație nonformală și valori pentru cei 2.500 de elevi de clasa a XI-a și a XII-a din toată țara, înscriși în program.

Împreună cu managerii de proiect din fiecare oraș unde se desfășoară GROW, trainerii Școala de Valori, AIESEC și cei ai companiilor partenere, transformă cele 5 zile de conferință într-o experiență de pregătire intensă pentru studenții străini: aprofundarea sesiunilor din curriculm GROW, modul de desfășurare efectivă a programului, dar și provocările pe care le încearcă societatea românească, cine sunt adolescenții din România și cum gândesc ei, trenduri în generația de adolescenți, ce opțiuni de viață și de cariera au ei, cum este sistemul educațional din România, sunt doar câteva dintre subiectele din cadrul conferinței.

Se vor pune la comun abordări și idei noi din experiența țărilor din care provin trainerii: Hong Kong, India, Pakistan, Mexic, Macedonia, Kyrgyzstan, Marea Britanie, Slovenia, Columbia, Tunisia, Germania, Slovacia, Canada, Letonia, Irlanda, Ungaria, Singapore, Cehia, Ucraina, Canada, Brazilia, Olanda, pentru ca la final cei 63 de studenți străini să fie pregătiți pentru cele 6 săptămâni de program.

Pentru Elizabeth Boyd, unul dintre trainerii din programul GROW în Suceava, ediția martie 2013, venit tocmai din SUA, cele 6 săptămâni în România au reprezentat cea mai provocatoare experiență: “Prin intermediul programului GROW am cunoscut cu adevărat ţara şi am trăit româneşte. Experienţa trăită aici cu elevii şi cu membrii AIESEC mi-a arătat o parte a României pe care nu aş fi putut să o cunosc doar din postura de turist.”

Doina Pătrunjel, consilier educativ  al Liceului Teoretic “Mircea Eliade” din Covasna, a rămas uimită de schimbarea pe care a vazut-o la elevii ei, imediat după primele ateliere: “După primele întâlniri, barierele lor imaginare au început să se prăbușească una câte una. S-au făcut înțeleși atât în limba lor maternă, cât și în engleză, și-au făcut mulți prieteni, au finalizat cursurile, au participat și la activitățile opționale din weekend-uri, au aflat că ideile lor sunt foarte apreciate și că este normal să fie diferiți. Dar toate acestea nu au venit de la sine, ci cu mult efort – de 2-3 ori pe săptămână, după ce terminau cursurile la ora 20.00, își rezolvau temele pentru a doua zi, plecau cu trenul la Brașov (40km)  la ora 07.00 sau  09.00,  apoi ajungeau la cursurile GROW cu două mijloace de transport sau pe jos și se întorceau cu trenul la ora 12.30 sau 15.00 direct la școală. Și asta timp de 6 săptămâni! Aceste activități i-au ajutat să se cunoască mai bine, să aibă curaj, să le crească stima de sine și încrederea în forțele proprii; motivația de a participa și la sesiunea următoare, de a învăța și alte lucruri în mod plăcut le-a dat puterea de a finaliza programul.”

Ediția de vară GROW se desfășoară în 15 orașe din România: Arad, Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Pitești, Curtea de Argeș, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara. Până acum, în program, au participat 7.630 de elevi din 205 de licee, pregătiți de 278 studenți internaționali. Proiectul GROW a fost desemnat în 2012 „Cel mai bun proiect de educație de tineret din România”, de către Parlamentul European în cadrul Galei Charlemagne

Pentru detalii vizitați site-ul proiectului GROW http://www.growedu.ro/apply/sau pagina de Facebook a proiectului https://www.facebook.com/growedu.ro

Anca Steluţă, vicepreşedinte AIESEC Suceava


Intră acum și în grupul de