Intră acum și în grupul de
În data de 5 iunie 2013 a avut loc acordarea premiilor în cadrul Programului International Young Reporters for the Environment (YRE), informează într-un comunicat de presă, Alina Faur, elevă a Palatului Copiilor Suceava.
Potrivit sursei citate, România a fost reprezentată de doi elevi: Andrei Hlămagă din Şcheia, Suceava, la secţiunea „Articole”, categoria de vârstă 11 – 14 ani şi Emanuela Popa din Bacău, la categoria de vârstă 15 – 18 ani.
În comunicatul de presă remis din partea Centrului Carpato – Danubian de Geoecologie din România se precizează că la secţiunea „Water”, a participat „spionul de mediu” Andrei Hlămagă, de la Şcoala Gimnazială „Dimitrie Păcurariu” Şcheia, cu articolul „Scheianul – A Polluted Stream” (Şcheianul – un pârâu poluat), care a obţinut locul al II – lea, pe primul loc situându-se o elevă din Cipru.
Articolul realizat a avut ca sursă de inspiraţie Proiectul Pârâul Şcheianul – un pârâu poluat, cu care elevii din şcoala suceveană au participat la Concursul judeţean de proiecte şcolare, desfăşurat în luna iunie 2012, iniţiat de Garda Naţională de Mediu – comisariatul Regional Suceava, unde au obţinut premiul I.
Prin acest proiect, cei 22 de elevi, împărţiţi în mai multe echipe, au identificat o problemă reală de mediu din comuna lor, problemă pe care au încercat să o soluţioneze.
În document se arată că, prin parteneriatele încheiate în cadrul proiectului au fost sensibilizate şi alte instituţii ale statului cu privire la includerea în bugetul propriu a sumelor pentru investiţii, pentru lucrări de decolmatare şi regularizare a pârâului, precum şi pentru creşterea semnificativă a gradului de instruire a autorităţilor în legătură cu atragerea de fonduri pentru infrastructura necesară şi pentru întocmirea de proiecte şi managementul acestora.
În cadrul proiectului au fost evaluate nevoile comunei Şcheia privind calitatea şi sistemele de distribuţie a apei potabile, racordarea tuturor cetăţenilor la reţeaua oraşului Suceava, sistemele de canalizare şi epurare a apei uzate şi raportul preţ/calitate.
Prin acest proiect, cei 22 de elevi au dorit să crească gradul de participare, de implicare şi de educare a tuturor cetăţenilor comunei.
Proiectul a fost susţinut şi de Primăria comunei Şcheia, prin primarul Vasile Andriciuc, care a spus că va încerca să implementeze un proiect de transformare a pârâului Şcheianul şi a Cetăţii Şcheia într-un parc de agrement, prin regularizarea cursului pârâului şi prin amenajarea acestor zone care ar putea deveni o oază de linişte şi aer proaspăt la poalele cetăţii medievale din Şcheia.
Intră acum și în grupul de