BAC-ul din toamna se va da in zece centre de examinare si evaluare din judet


Intră acum și în grupul de

BAC de toamnaReprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Suceava au stabilit că examenul de Bacalaureat 2013, sesiunea de toamnă, se va susține la nivelul județului Suceava în zece centre de examinare și evaluare.

Potrivit edu.ro, pentru sesiunea august-septembrie 2013 s-au stabilit următoarele centre de examen: Colegiul Tehnic “Petru Mușat” Suceava, Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava, Colegiul Tehnic “Alexandru Ioan Cuza” Suceava, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Colegiul “Vasile Lovinescu” Fălticeni, Colegiul Tehnic Rădauți, Colegiul “Andronic Motrescu” Rădăuți, Colegiul Național “Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc, respectiv două centre zonale de evaluare, la Colegiul Tehnic “Samuil Isopescu” Suceava și Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava.

Un număr de 2.599 de absolvenți ai ciclului liceal s-au înscris pentru a susține bacalaureatul la sesiunea din toamnă. Pe lângă repetenţii din prima sesiune a BAC-ului (2.096 la număr), la această sesiune a examenului au fost aşteptaţi să se înscrie şi absolvenţii care au spus pas BAC-lui din vară (2.055 de absolvenţi), candidaţii proveniţi din promoţiile anterioare, dar şi sucevenii care lucrează peste hotare şi doresc să susţină examenul de final de liceu. Comparativ cu 2012, numărul înscrişilor este mai mic. În toamna anului 2012, 3.107 absolvenţi au reluat bacul.

Sesiunea de toamnă a examenului de BAC debutează luni, 19 august, cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, urmând ca în data de 20, respectiv 21 august, candidaților să le fie testate competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. În data de 22 şi 23 august, aceştia vor fi examinaţi la competenţele digitale. Probele scrise vor fi susţinute în intervalul 26-30 august. Primele rezultate vor fi afişate în data de 2 septembrie, până la ora 12.00, tot în aceeași zi urmând a fi depuse contestațiile, în intervalul orar 12.00-16.00. Afișarea rezultatelor finale va avea loc în data de 5 septembrie 2013.

Absolvenţii de liceu care susţin bacalaureatul pentru a treia oară au avut de achitat contravaloarea unei taxe de 230 de lei. Cei care nu au plătit această sumă nu vor fi primiţi în examen.


Intră acum și în grupul de