Intră acum și în grupul de
Filosofia pentru copii, Educaţie pentru societate şi Educaţie financiară vor fi introduse din anul şcolar 2013-2014 ca discipline opţionale în învăţământul primar, programele şcolare pentru acestea fiind aprobate de ministrul Remus Pricopie, scrie gândul.info.
Potrivit ordinului ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, disciplina Educaţie pentru societate va fi studiată la clasele pregătitoare, întâi şi a II-a, Filosofie pentru copii, la clasa a III-a şi/sau a IV-a, iar Educaţia financiară, la clasele a III-a şi/sau a IV-a.
Sursa citată arată că disciplina Educaţie pentru societate poate fi studiată succesiv, într-un singur an şcolar sau pe parcursul a doi – trei ani. Elevii vor învăţa elemente de conduită moral-civică şi modul în care se aplică acestea în contexte reale de viaţă.
La disciplina Filosofie pentru copii, elevii vor învăţa etapele pe care le implică rezolvarea unei probleme date, cum să susţină un punct de vedere, dar şi cum să respecte punctele de vedere ale celuilalt.
Programa pentru Educaţie financiară răspunde unei iniţiative dezvoltate de Comisia Europeană în toate statele membre ale UE şi îşi propune educarea consumatorului şi dezvoltatea receptivităţii elevilor pentru domeniul financiar, a precizat Ministerul Educaţiei. Această programă a fost elaborată în colaborare cu serviciul de educaţie al Băncii Naţionale Române, care a pilotat cursurile pentru această disciplină în mai multe unităţii şcolare, din anul 2010-2011.
Intră acum și în grupul de