Sindicalistii din educatie cer autoritatilor sa asigure incalzirea scolilor si a gradinitelor sucevene


Intră acum și în grupul de

Problema abandonului şcolar la clasa a noua, necesitatea reînfiinţării şcolilor profesionale, problema decontării navetei cadrelor didactice şi modificarea legii dialogului social, au fost dezbătute marţi la Prefectura Suceava de Comisia de Dialog Social întrunită la cererea filialei sucevene a Cartel Alfa. La întâlnire au participat sindicatele din educaţie din judeţul Suceava.

Potrivit liderului Cartel Alfa Suceava, Traian Pădureţ, sindicatele au cerut alocarea unui procent de 6 la sută din PIB pentru educaţie în anul 2014, elaborarea unei noi legi a salarizării personalului din învăţământ, dar şi modificarea Codului muncii care a pus salariaţii la cheremul voinţei  angajatorilor.

sinescu si sindicalistii in educatie

Totodată, sindicaliştii susţin menţinerea Inspectoratelor Şcolare Judeţene sub tutela Ministerului Educaţiei Naţionale şi se opun trecerii lor sub tutela Consiliilor Judeţene, dar doresc şi reînfiinţarea liceelor pedagogice ca baza de formare a viitoarelor cadre didactice.

Pădureţ a mai arătat că în cadrul întâlnirii s-a cerut deblocarea reală a posturilor pentru personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, aprobarea Regulamentului pentru acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare sau periculoase, dar şi organizarea concursului pentru inspectori  şcolari şi directori.

Sindicaliştii s-au plâns şi de calitatea slabă a manualelor şcolare, care sunt vechi şi insuficiente, dar au cerut autorităţilor să asigure încălzirea spaţiilor în care-şi desfăşoară activitatea preşcolarii, elevii şi personalul din învăţământul sucevean.

După întâlnire, prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat că urmează să fie identificate corect problemele existente în cadrul procesului de învăţământ din judeţ, iar  împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi cu sindicatele să fie propuse modificări ale legislaţiei care să faciliteze accesul la educaţie, să preîntâmpine abandonul şcolar şi mai mult să pregătească tinerii în meserii viabile, cerute pe piaţa muncii din judeţ.


Intră acum și în grupul de