Intră acum și în grupul de
Licean pe meleaguri bucovinene, rătăcit apoi pe străzile Iaşului, suceveanul Alexandru Negurici a condus AIESEC România timp de un an şi a reprezentat cu mândrie tinerii din România la ONU, fiind un exemplu de urmat pentru sute de tineri din întreaga ţară.
Newsbucovina.ro vă propune un interviu în care tânărul Negurici vorbește despre reușita sa profesională de până în prezent.
Ce te-a determinat să alegi calea voluntariatului?
Mereu am explorat. Mă face să mă simt viu. Ţin minte când aveam 10 ani aşteptam nespus de mult să vină sâmbăta, să merg la Palatul Copiilor să învăţ limbajul Morse. Am făcut asta timp de 2 ani. Apoi au urmat 3 ani de atletism la „Stadion”, fară vreo performanţă notabilă, dar mă disciplina şi îmi plăcea să pot concura cu mine însumi. Au urmat 5 ani extraordinari de voluntariat la Crucea Roşie Suceava, şi să fiu sincer, eram fascinat de faptul că ştiu să fac o resuscitare ca la carte şi să pot interveni în caz de incidente. Ultima experienţă de 6 ani de voluntariat am petrecut-o în AIESEC, o organizaţie care militează pentru pace şi împlinirea potenţialului uman.
Când mă gândesc ce experienţe fantastice m-au format, sub emblema de ONG-ist aş spune că atunci când presiunea şi rezultatele se dau la „cât bine” poţi produce, cred că a fi voluntar reprezintă o meserie de viitor.
Cum vezi legătura dintre voluntariat şi sistemul educaţional românesc? Reprezintă voluntariatul o modalitate de evadare sau de completare?
Încerc să mă feresc de clişeele şi polemicile referitoare la calitatea sistemului educaţional din România. Mai degrabă aş vorbi de o degradare continuă a tânărului din zilele noastre, care se găseşte într-un mediu ce nu-l ajută să fie un om bun, un om funcţional. Citeam un articol din revista DoR, care vorbea despre tinerii delincvenţi dintr-un penitenciar din Craiova, care au găsit mai multă înţelegere şi dragoste acolo. Şi când se întorceau în comunitate, mulţi aveau tendinţa de a se reîntoarce la vechile obiceiuri, pentru că sistemul nu le permitea să aibă acces la o viaţă normală, din cauza cazierului. Întrebarea este: Unde este normalitatea? Nimic nu se poate face fără dragoste şi omenie. Asta e legătura.
Voluntariatul pentru mine a fost o însuşire de valori reale şi autentice. Şi în calitate de proaspăt absolvent de Master aş spune că mi-ar fi plăcut în acelaşi timp să învăţ mai mult. Ele sunt complementare, iar excelenţa o atingi în momentul în care le poţi coordona cu succes pe ambele.
Liceean în Suceava, student în Iaşi, ai ajuns să conduci în România reprezentanta celei mai mari organizaţii de tineri din lume. Cum ai ajuns preşedinte al AIESEC România? Care au fost paşii?
Am candidat. Nu am fost ales.
Am candidat din nou. Am fost ales.
Sucevean rătăcit pe străzile Iaşului, mi-am găsit echilibrul într-o organizaţie, care vorbea de valori, mai mult decât orice. Am fost acel membru pregătit la interviu, care cunoştea anul înfiinţării, organigrama organizaţiei, toate proiectele. Îmi vine să zâmbesc acum, pentru că am reuşit să îmi văd formularul meu de aplicare de opt pagini, după 2 ani şi m-am amuzat teribil. Eram foarte motivat. Este important de ştiut că din aproximativ 300 de studenţi care aplicau, la finalul anului rămâneau 40 de membri activi. Admiterea la Universitate a fost mai uşoară.
În AIESEC, procesul prin care obţii o poziţie este cu adevărat democratic. Strategia şi omul contează cel mai mult. Am ajuns să conduc departamentul de Relaţii Internaţionale, prin care ofeream studenţilor oportunitatea de a pleca într-un stagiu de practică în una din cele 110 ţări în care AIESEC este prezent. Apoi, am candidat ca şi Preşedinte AIESEC Iaşi şi ţin minte şi acum că am avut 21 de voturi „Da” şi 1 „Nu”. A fost o experienţă oglindă pentru mine, în care modelezi o organizaţie de 150 de membri după valorile şi principiile tale, printr-o filosofie care se mai cheamă Leadership. Am învăţat foarte mult din greşeli şi cât de important este să te uiţi la propria persoană, ca fiind principală cauză pentru problemele şi dificultăţile prin care trece o organizaţie. A fost şi anul în care împreună cu echipa mea de conducere, am fondat AIESEC Suceava. E ca vis împlinit pentru mine.
Am candidat ca şi Preşedinte AIESEC România. Nu am fost ales.
Astfel, a urmat un an în Praga, unde am coordonat departamentul de Resurse Umane şi Dezvoltare Organizaţională din AIESEC Cehia. An care m-a marcat profund prin gândirea structurată, agilitatea şi competivitatea cehilor. Am fost într-o echipă cu un slovac, o rusoaică şi cinci cehi. Ce frumos este să înveţi în fiecare zi ceva diferit despre o altă cultură, locuind într-un apartament de trei camere cu alţi şapte tineri internţionali.
Am candidat ca Preşedinte AIESEC România. Din nou. Am fost ales. A fost un an care m-a maturizat.
Ce simţi că ai schimbat în mediul local înfiinţând AIESEC Suceava?
Au fost mulţi oameni care au contribuit la fondarea organizaţiei. Ce simt este că Suceava are tineri cu un potenţial enorm care trebuie fructificat şi exersat. Este o poveste amuzantă. Ideea fondării AIESEC Suceava a pornit la o întalnire cu colegii mei, la „o cafea de 1 leu” într-un campus universitar „La balena” în care ne-am spus: „ Hai să o facem! ”
Contribuţia mea a fost infimă.
Să ştii că de la o discuţie cu Rectorul Universităţii care priveşte suspect fondarea unei astfel de organizaţii internaţionale până la un grup consisent de studenţi suceveni care vin la conferinţe naţionale şi internaţionale şi spun că ei vor să aducă contribuţie pozitivă în comunitate, este un lucru mare. Nu pot fi decât entuziast că se poate.
Cum a fost acest an în care ai fost preşedinte al AIESEC România?
Am găsit un Bucureşti îmbulzit de oameni care vor să ajungă neîntârziat la muncă într-un metrou suprasaturat la 08.00 dimineaţa. Un grup de 10 tineri cu un istoric extrem de diferit care stau într-un apartament de 4 camere ce reprezintă comitetul naţional pe care îl conduc. Un corp consultativ strategic format din Alumnii organizaţiei, reprezentanţi de seamă ai mediului corporate şi un ONG-ist care aşteaptă lucruri măreţe de la echipa sa şi este oricând dispus s㬬 dea o mână de ajutor.
O organizaţie din România de 2000 de tineri, din 14 oraşe care aplică cu gândul de a fi lideri mai buni, iar tu eşti responsabil final de aceste experienţe. Alţi 110 Preşedinţi AIESEC de comitete naţionale de pe toate continentele cu care trebuie să iei decizii strategice ce influenţează o organizaţie globală care lucrează pentru pace. Iar tu, un tânăr de 24 de ani, care trebuie să le coordonezi echilibrat pe toate, să iei decizii la timp, chiar mai puţin populare şi la finalul zilei să te gândeşti că astfel, devii un om mai bun.
Un an cât 10.
Ce anume din AIESEC simţi că te-a ajutat şi că reprezintă un lucru pe care nu aveai de unde altundeva să-l afli?
Să conştientizez că sunt un cetăţean global şi asta trebuie să te responsabilize. Am dobândit filosofii de viaţă pe care le port cu mine şi care îmi reamintesc zilnic cât de mic şi neştiutor sunt. Asta mă face însetat de cunoaştere şi experienţe noi. Competenţe şi abilităţi le poate avea oricine, dar cum le foloseşti pentru un bine comun face diferenţa.
Datorită unei astfel de experienţe, am avut onoarea de a reprezenta tinerii din România la Naţiunile Unite, unde am vorbit răspicat despre rolul iniţiativei şi a leadership-ului în comunitate pentru eradicarea sărăciei, integrare socială şi locuri decente de mună pentru toţi oamenii. Încă îmi aduc aminte cu emoţie când m-am trezit în prima dimineaţă la New York, să merg în clădirea ONU, printre „oamenii mari”, ce se numesc diplomaţi.
La urma urmei, tot ce îţi trebuie este ceva omenie şi un simţ puternic al misiunii care să te facă să te trezeşti dimineaţa.
Acum cu ce te ocupi şi care sunt planurile de viitor?
Momentan sunt angajat în calitate de consultant management la o firmă de consultanţă a unui fost mentor de-al meu, pe vremea când am fost Preşedinte în AIESEC Iaşi. E o muncă nouă şi interesantă pentru mine, însă sunt un novice în domeniu şi absorb cât se poate de mult. Urmează să-mi petrec un an în Ottawa, Canada, unde am fost acceptat pentru un internship ca şi consultant pe recrutare pe toată zona a Americii de Nord la Alcatel-Lucent.
Mai departe de atât, în viitor sper sa fiu un om mai bun şi mai disciplinat cu mine însumi.
Intră acum și în grupul de
