Vezi aici cati copii din Suceava au cel putin unul dintre parinti plecati la munca in strainatate!


Intră acum și în grupul de

La finele anului 2013, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava avea în evidenţă un număr de 8.504 copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, a declarat directorul executiv al instituţiei sucevene, Ionuţ Adomniţei.

Copil

Potrivit acestuia, cei 8.504 copii provin din 5.953 familii, din care  2.660 copii cu ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, 5.097 cu un părinte plecat la muncă în străinătate şi 747 copii cu părinte unic susţinător plecat la muncă în străinătate.

Şeful DGASPC Suceava a menţionat că parte dintre aceşti copii se află în îngrijirea rudelor până la gradul IV, fără măsură de protecţie.


Intră acum și în grupul de